Advertisement

sancţiuni
Home Miscellanea Financiar Comisia Europeană a stabili pachetul de sancțiuni impus Rusiei. Sunt vizate 5 mari domenii

Comisia Europeană a stabili pachetul de sancțiuni impus Rusiei. Sunt vizate 5 mari domenii

Comisia Europeană a aprobat joi seara pachetul de sancțiuni masive împotriva Rusiei, care este așteptat să aibă un impact maxim asupra economiei și conducerii politice a țării. Potrivit președintelui CE, Ursula von der Leyen, pachetul de sacțiuni este structurat pe cinci piloni: sectorul financiar, sectorul energetic, sectorul transporturilor, exporturile și interzicerea finanțării acestora, precum și politica de vize.

”Evenimentele de astăzi reprezintă un moment decisiv pentru Europa. Bombele cad asupra femeilor, bărbaților și copiilor nevinovați. Se tem pentru viața lor și mulți mor. Toate acestea se întâmplă în 2022 – chiar în inima Europei. Președintele Putin a ales să readucă războiul în Europa. (…) Dar astăzi spun și: Uniunea Europeană este unită. În această seară, liderii europeni au fost pe deplin aliniați în condamnarea atacurilor atroce și neprovocate. Vom trage la răspundere Kremlinul”, a declarat Ursula von der Leyen, în timpul discursului în care a prezentat pachetul de sancțiuni impuse Rusiei.

În primul rând, pachetul include sancțiuni financiare care reduc accesul Rusiei la cele mai importante piețe de capital. ”În prezent, vizăm 70% din piața bancară rusă, dar și companii cheie de stat, inclusiv din domeniul apărării. Aceste sancțiuni vor crește costurile de împrumut ale Rusiei, vor crește inflația și vor eroda treptat baza industrială a Rusiei. De asemenea, vizăm elita rusă prin reducerea depozitelor (bancare, n.red) acestora, astfel încât să nu-și mai ascundă banii în paradisuri sigure din Europa”, a arătat președinta Comisiei Europene.

Al doilea pilon principal vizează sectorul energetic, un domeniu economic cheie, de care beneficiază în special statul rus. Interdicția exportutilot impusă de Comisia Europeană va afecta sectorul petrolului, făcând imposibilă pentru Rusia modernizarea rafinăriilor. În 2019, veniturile din exporturile de petrol s-au ridicat la 24 de miliarde euro.

Al treilea capitol prevede interzicerea vânzărilor de aeronave, piese de schimb și echipamente către companiile aeriene ruse. Acest lucru va afecta sectorul cheie al economiei Rusiei și conectivitatea țării. Trei sferturi din flota aeriană comercială actuală a Rusiei este fabricată în Uniunea Europeană, SUA și Canada, și, prin urmare, depinde masiv producătorii europeni.

Al patrulea punct al pachetului de sacțiuni prevede limitarea accesului Rusiei la tehnologia de ultimă oră, precum semiconductorii, iar cel de-al cincilea se referă la sistemul de vize. ”Diplomații și oamenii de afaceri nu vor mai avea acces privilegiat în Uniunea Europeană”, a punctat Ursula von der Leyen.

Potrivit președintei Comisiei Europene, ”ca întotdeauna, aceste măsuri sunt strâns coordonate cu partenerii și aliații noștri”, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Canada și Norvegia, cărora li se alătură Coreea de Sud, Japonia sau Australia.

”Aceste evenimente, într-adevăr, marchează începutul unei noi ere. Trebuie să fim foarte clari în analiza noastră: Putin încearcă să subjuge o țară europeană prietenoasă. Și încearcă să redeseneze hărțile Europei cu forța. El trebuie, și se va întâmpla, să eșueze”, a mai spus Ursula von der Leyen la finalul discursul de joi seara.

 

CITEȘTE ȘI:

Noi noduri rutiere pe autostrăzi. Cine va elabora documentația

XTB: Eliminarea Rusiei din sistemul de plăți SWIFT va crește prețul petrolului cu încă 20 – 30 $/baril

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

ridesharing
Financiar

Prejudiciu de peste 3 milioane de lei la bugetul de stat în domeniul ridesharing

Inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) au descoperit un prejudiciu de peste...

Exporturile de mașini
FinanciarTransporturi

Exporturile de mașini și echipamente pentru transport, în scădere cu 2,2% în ianuarie 2025

Exporturile de mașini și echipamente pentru transport au scăzut cu 2,2% în...

autoturisme second hand
Financiar

Fraudă de peste 1 milion de lei în domeniul comerțului cu autoturisme second hand

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au finalizat investigațiile și verificările privind...

Numărul insolvenţelor
BusinessFinanciar

Comerțul/repararea auto-moto, sectorul cu cel mai mare număr de insolvențe în 2024

Cel mai recent studiu realizat de Coface România arată că în 2024...