CNIPMMR: 70% dintre antreprenori nu au participat la vreo consultare iniţiată de către autorităţi

CNIPMMR

Reprezentanţii mediului de afaceri din România întâmpină adesea bariere de tot felul în desfăşurarea activităţii, iar una dintre cele mai frecvente nevoi ale antreprenorilor este aceea de a se face auziţi, de a îşi exprima opinia în faţa mediului politic şi, implicit, a Guvernului, de a participa activ în luarea deciziilor care le impactează business-urile. Această realitate se reflectă inclusiv în rezultatele unui studiu efectuat recent de către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), o confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional pentru IMM-uri.

Studiul realizat de către CNIPMMR, o confederaţie patronală cu rezonanţă atât pe plan local, cât şi la nivel european, relevă faptul că 71% dintre reprezentanţii IMM-urilor româneşti nu au participat până acum la consultări cu autorităţile publice centrale şi locale, fie pentru că nu au ştiut că există această cale de a se implica, fie din lipsa de timp sau pentru că au considerat că nu vor fi luate în seamă părerile lor.

Statisticile europene însă, arată că dialogul social poate face diferenţa în mediul de afaceri dintr-o anumită ţară, iar dacă antreprenorii aderă la confederaţii patronale şi îşi expun prin intermediul acestora punctele de vedere bine argumentate, putem asista la schimbări majore şi în mediul de business din România. Altfel spus, aşa-numitul dialog social ce se desfăşoară între mediul politic, Guvern, şi partenerii sociali, confederaţii patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional şi/sau local, este de fapt un instrument cheie de reprezentare a antreprenorilor români. Totodată, dialogul social şi, implicit, aderarea antreprenorilor români la o confederaţie patronală precum CNIPMMR poate contribui la modelarea unui mediu de afaceri competitiv, atractiv atât pentru antreprenorii existenţi, cât şi pentru alţi potenţiali investitori.

97% dintre respondenţi consideră că IMM-urile din România ar trebui să se facă mai mult auzite în faţa politicului

Conform studiului Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, aproape în unanimitate (97,4% dintre respondenţi) consideră că IMM-urile ar trebui să se facă mai mult auzite în faţa Guvernului din România, iar 96% sunt de părere că IMM-urile ar trebui să participe mai activ decât o fac în prezent la consultări cu mediul politic. Cu toate acestea, doar 50% dintre respondenţi cunosc organizaţii patronale care reprezintă IMM-urile în faţa mediului politic, iar 69% nu sunt încă afiliaţi la o organizaţie patronală sau asociaţie profesională care să le faciliteze accesul la informaţii şi care să îi ajute să se facă mai mult auziţi.

Informaţiile colectate mai arată, totodată, că antreprenorii români sunt oarecum descurajaţi de contextul din România, majoritatea considerând că decidentul politic din ţara noastră nu ţine cont de ceea ce au de spus IMM-urile în luarea deciziilor ce îi vizează. Ca atare, IMM-urile au nevoie să se coaguleze pentru o reprezentare eficientă în faţa autorităţilor cu scopul de a avea un dialog care să ofere reforme concrete în economia României, reforme ce iau în considerare interesele membrilor activi ai economiei.

Măsurile de redresare economică taxarea şi salariul minim – principalele subiectele pe care antreprenorii ar dori să le abordeze

Mare parte dintre antreprenori consideră că afacerile lor sunt mai puţin reprezentate în faţa autorităţilor centrale/locale spre deosebire de firmele mari, iar aproximativ 60% dintre ei ar fi dispuşi să achite o taxă anuală pentru a face parte dintr-o organizaţie patronală care să îi ajute să se facă mai bine auziţi în relaţia cu politicul.

Majoritatea consideră că principalul beneficiu al aderării la o astfel de confederaţie este accesul la informaţie, lipsa unui hub de informaţii relevante pentru IMM-uri de unde cei interesaţi să îşi poată culege date, unde să poată citi actualizările şi schimbările legislative şi fiscale, ori noile propuneri de legi ce ar putea schimba cursul afacerii fiind printre problemele care îi preocupă pe antreprenori. Astfel, oamenii de afaceri din România consideră necesară şi dezvoltarea unei platforme prin care aceştia să poată adresa întrebări sau prin care să îşi poată comunica opinia cu privire la diverse evenimente/legi/fapte/situaţii etc. care le afectează activitatea, iar subiectele pe care le-ar aborda cu prioritate ar fi măsurile de redresare economică (86% dintre respondenţi), taxarea afacerii (63% dintre respondenţi) şi salariul minim (37% dintre respondenţi).

‚‚Prin acest studiu efectuat la finalul lunii noiembrie ne-am dorit să avem o vedere de ansamblu cât mai corectă, o mai bună conştientizare a necesităţii de asociere şi de reprezentare a intereselor IMM-urilor în relaţia cu politicul din România. Din punctul nostru de vedere, a fost un exerciţiu absolut necesar care a oferit o serie de rezultate relevante despre sistemul economic şi politic din România, demonstrând nevoia de reformă pentru o participare mai activă şi mai eficientă a patronatelor în dezvoltarea economiei ţării. Marea majoritatea a reprezentanţilor IMM-urilor simt nevoia de aderare la o confederaţie patronală pentru a avea acces la informaţii relevante şi transparente şi la influenţarea procesului legislativ care vizează tematica mediului antreprenorial, iar asta ne demonstrează că trebuie să ne continuăm activitatea, să fim cât mai prezenţi şi mai utili mediului de afaceri din România” a declarat Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.

 

CITEȘTE ȘI:

Bani europeni pentru lărgirea unui sector de pe DN 1, la Cornu

CNAIR: Atacuri de tip phishing pe www.erovinieta.ro

 

 

Adaugati comentariu