Advertisement

Home Administrare flote Clienții DKV Mobility pot accesa 10.000 de Superchargers Tesla

Clienții DKV Mobility pot accesa 10.000 de Superchargers Tesla

Clienții DKV Mobility (furnizor european de top de servicii și soluții de plată B2B pentru domeniul transportului rutier) pot accesa acum 10.000 de Superchargers Tesla de pe întregul continent. Și, implicit, pot beneficia de experiența de încărcare de top a Tesla, indiferent de mărcile de autovehicule electrice pe care le folosesc.

Rețeaua Supercharger de la Tesla este cea mai mare și mai fiabilă rețea de încărcare rapidă din Europa, oferind viteze de încărcare de până la 250 kW. Locațiile Tesla Supercharger, care sunt disponibile pentru toate vehiculele electrice, pot fi găsite în cadrul secțiunii „Charge your Non-Tesla” din aplicația Tesla sau în DKV Mobility App. Noul serviciu este activat de platforma GreenFlux, subsidiara DKV Mobility responsabilă pentru întreaga ofertă de încărcare a DKV Mobility.

„Integrarea rețelei Supercharger de la Tesla în serviciul nostru este concepută pentru a se alinia perfect cu ofertele existente, facilitând utilizarea acesteia de către clienții DKV Mobility fără alte complicații”, spune Sven Mehringer, Managing Director Energy & Vehicle Services la DKV Mobility. „Oferindu-le clienților noștri acces la încărcătoarele Tesla, indiferent de marca vehiculului pe care îl conduc, aceștia beneficiază de confort, acoperire, economii la costuri, încărcare mai rapidă, sustenabilitate față de mediu și experiența de încărcare de top a Tesla.”

Sesiunea de încărcare în rețeaua Supercharger de la Tesla poate fi inițiată doar prin intermediul aplicației Tesla. Pentru a încărca în rețeaua Tesla Supercharger cu DKV CARD +CHARGE, șoferul vehiculului electric trebuie să descarce aplicația Tesla și să își creeze un cont Tesla. În contul Tesla, clienții DKV Mobility trebuie să instaleze DKV CARD +CHARGE ca metodă de plată implicită. Pentru a face acest lucru, aceștia pot introduce numele și numărul DKV CARD +CHARGE în contul Tesla. După ce DKV Mobility a verificat operațiunea, DKV CARD +CHARGE va fi setat ca metodă de plată implicită pentru încărcare.

DKV Mobility

Având ~322.000 de clienți activi în peste 50 de țări din Europa, cu ~2.200 de angajați, DKV Mobility este furnizorul european de top de servicii și soluții de plată B2B pentru domeniul transportului rutier, cu o istorie de creștere orientată spre scop de ~90 de ani. Oferim acces la cea mai mare rețea de acceptanță de energie din Europa, care include ~66.000 de stații de alimentare cu combustibil convențional, ~564.000 de puncte de încărcare EV publice și semipublice și ~21.000 de stații de alimentare cu combustibil alternativ. În plus, DKV Mobility este un furnizor de top de soluții de plată a taxelor de drum în Europa, oferind în același timp soluții de mobilitate, inclusiv servicii pentru vehicule la ~32.000 de stații de service pentru vehicule și soluții digitale inovatoare. Pe baza veniturilor din soluții financiare, suntem unul dintre principalii furnizori de servicii de rambursare a TVA. În 2022, DKV Mobility a generat un volum de tranzacții de 17 miliarde de euro și venituri de 621 milioane de euro. Scopul nostru este de a conduce tranziția către un viitor eficient și sustenabil pentru mobilitate.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Flote Auto
Administrare flote

A apărut revista FLOTE AUTO, noiembrie 2024

A apărut numărul 105 al revistei FLOTE AUTO, noiembrie 2024, cu un...

Inteligența Artificială
Administrare flote

Inteligența Artificială va influența semnificativ fleet managementul

Mai mult de jumătate dintre managerii de flote (58%) vor folosi Inteligența...

IVECO
Administrare flote

Lubrifianții PETRONAS pentru vehicule IVECO – soluția optimă pentru maximizarea performanței flotelor

Flota dumneavoastră de vehicule comerciale se confruntă zilnic cu provocări variate, astfel...

managerii de flotă
Administrare flote

Patru provocări cheie pentru managerii de flotă

Conectivitate, securitate cibernetică, mobilitatea ca serviciu (mobility-as-a-service, MaaS) și electrificare: sunt cele...