utilitare ușoare electrice
Home Piaţa auto Flotă verde Cererile operatorilor de flote pentru accelerarea electrificării utilitarelor ușoare

Cererile operatorilor de flote pentru accelerarea electrificării utilitarelor ușoare

Comisia Europeană (CE) s-a angajat să țină cont de solicitările operatorilor de flote comerciale, după ce aceștia au prezentat un Document de poziție detaliat, în care au subliniat provocările practice și potențialele soluții implicate de electrificarea utilitarelor ușoare.

Comisia Europeană a lansat 2023, o Inițiativă privind electrificarea flotelor corporative mari, cu intenția de a armoniza regulile jocului în ceea ce privește tranziția energetică a parcurilor auto. Propunerea reprezintă o oportunitate uriașă pentru reducerea emisiilor în transporturi, atât datorită numărului foarte mare de mașini deținute de companii, cât și prin contribuția ulterioară a acestora la dezvoltarea unei piețe second hand de vehicule electrice accesibile ca preț. În acest context, una dintre responsabilitățile prioritare ale comisarului europea n pentru transport durabil, Apóstolos Tzitzikóstas, accelerarea electrificării transportului rutier, context în care, Tzitzikóstas va trebui să supravegheze implementarea rapidă a infrastructurii de stații și să analizeze simplificarea costurilor încărcării, precum și a metodelor de plată. De asemenea, i s-a cerut clar și punctual de către președinta Comisiei Europene să prezinte o propunere legislativă pentru flotele curate ale companiilor. De altfel, după consultarea publică privind electrificarea flotelor corporative mari, încheiată în iulie 2024, patru țări – Belgia, Țările de Jos, Austria și Irlanda – au cerut Executivului comunitar să prezinte proiectul legislativ înainte de sfârșitul anului 2025.

Documentul de poziție

Ce va conține Directiva propusă de comisarul pentru Transport rămâne de văzut, însă până atunci Comisia Europeană a primit de la o serie de mari companii – producători auto, companii de leasing, firme de telematică și furnizori de energie, o scrisoare deschisă în care acestea și-au exprimat preocupările și au prezentat provocările cu care se confruntă, detaliind obstacolele și posibilele soluții pentru electrificarea flotelor de vehicule comerciale ușoare, cu scopul de a se ajunge la un transport mai curat și mai eficient în Europa. Documentul de poziție este susținut de Shell Fleet Solutions, Ayvens, Arval, Sixt, Athlon, Webfleet Solutions, Geotab, ChargePoint, ConnectedCars, Targa Telematics, Sortimo, Renault și Kia, dar și de câțiva dintre cei mai mari operatori de flote de utilitare din Europa, precum DHL Express, Securitas, Schindler, ISS Facility Services și Vestas Wind Systems, responsabili de operarea a zeci de mii de vehicule.

Scrisoarea deschisă a fost înmânată reprezentantului DG Mobilitate și Transport, Zlatko Kregar, care le-a transmis semnatarilor că „lista de subiecte pe care le-ați abordat atinge multe dintre acțiunile noastre. Vă auzim, înțelegem complexitatea pieței și înțelegem complexitatea diferitelor tipuri de intervenții și consecințele acestora”. Acesta a adăugat că Executivul comunitar lucrează la un instrument juridic care să ghideze adoptarea utilitarelor ușoare electrice și că va efectua o evaluare aprofundată a impactului, pentru a analiza modul în care pot fi atinse obiectivele din ”Pactul verde european” fără a afecta competitivitatea operatorilor de flote sau a industriei auto în general. „Căutăm să sprijinim tranziția în cel mai bun mod posibil”, a mai spus Zlatko Kregar, adăugând că Documentul de poziție va fi una dintre contribuțiile la finalizarea cu succes a acestui proces.

Trei provocări maljore

Documentul de poziție transmis CE solicită factorilor de decizie europeni și naționali să ofere sprijin specific pentru a dezvolta electrificarea vehiculelor utilitare utilitare din Europa. Semnatarii se angajează să-și electrifice vehiculele utilitare, dar spun că încă se confruntă cu trei provocări practice legate de aprovizionare, infrastructura de încărcare și costuri atunci când încearcă să facă tranziția energetică. Aceste obstacole, arată aceștia, sunt și mai acute pentru IMM-uri, cărora le lipsește puterea de cumpărare și dimensiunea flotelor mari, dar se confruntă cu presiuni similare de decarbonizare.

Printre cerințele operatorilor de flote se numără și necesitatea ca producătorii de vehicule să dezvolte o gamă mai largă de vehicule utilitare electrice care să fie capabile să îndeplinească diferite cicluri de funcționare. În plus, ei mai arată că segmentul vehiculelor utilitare mici este insuficient dezvoltat în ceea ce privește oferta de modele cu autonomie adecvată și capacități de încărcare rapidă. „Este esențial ca aceste vehicule să aibă o autonomie de 400-500 de kilometri – mai ales pentru modelele LCV mici și mijlocii”, se spune în Documentul de poziție. Drept urmare, operatorii de flote solicită factorilor de decizie să ofere sprijin producătorilor pentru a ajuta la dezvoltarea acestor vehicule.

În ceea ce privește segmentul utilitarelor mai grele, în Scrisoarea deschisă se solicită aplicarea consecventă, la nivelul UE, a derogării privind permisele de conducere, care să permită șoferilor cu permis B să conducă o dubă electrică de 4,25 tone. Potrivit semnatarilor, abordările diferite ale statelor membre în această privință au complicat adoptarea utilitarelor ușoare mari.

Operatorii de flote mai solicită, de asemenea, o îmbunătățire substanțială a infrastructurii de încărcare pentru a accelera adoptarea pe scară largă a utilitarelor ușoare electrice. Potrivit acestora, asigurarea capacității necesare în rețea pentru încărcarea în depozite sau centre logistice este costisitoare și problematică, în timp ce costurile încărcării din stații publice „nu sunt transparente, nu sunt previzibile și nu sunt suficient de accesibile”. Documentul de poziție solicită, de asemenea, reducerea costurilor cu energia pentru companiile care investesc în soluții durabile, cum ar fi electrificarea flotelor de utilitare ușoare.

Tranziția energetică, se mai arată în scrisoarea deschisă, a fost subminată și mai mult de schimbările survenite în acordarea granturilor și a subvențiilor, care susțin Costul total de deținere (TCO) al utilitarelor ușoare electrice. În opinia operatorilor de flote, acestea sunt cu 10-15% mai scumpe decât modelele similare diesel. „Stimulentele și subvențiile pentru vehiculele cu emisii zero și cu baterii electrice încă sunt necesare pentru ca business-urile să rămână competitive”, se arată în Documentul de poziție. „Din păcate, stimulentele și subvențiile au fost reduse în ultima vreme pe mai multe piețe europene, inclusiv Germania, Țările de Jos, Italia și Belgia”.

Câteva repere concrete

În scrisoarea deschisă adresată Comisiei Europene, semnatarii și-au structurat cerințele în funcție de câteva considerații-cheie:

– Aspecte de politică

  • Stabilirea unor obiective de emisii realiste, dar ambițioase, asigurând termene clare de aplicare.
  • Menținerea sarcinii utile, în special în categoria de 4,25 tone, pentru a evita ineficiența operațională.
  • Simplificarea reglementărilor privind tahograful pentru primul și ultimul kilometru, pentru a îmbunătăți eficiența logistică.

– Adaptarea pieței și industriei

  • Creșterea stimulentelor pentru producția și adoptarea de utilitare ușoare, în special pentru logistica urbană.
  • Asigurarea costurilor echitabile și transparente la încărcarea vehiculelor electrice, abordând disparitățile în prețul energiei electrice pentru flote.
  • Încurajarea conversiei la utilitare ușoare electrice, în special pentru companiile care trec de la vehiculele termice.

– Pregătirea infrastructurii și a rețelei

 

  • Extinderea rețelelor publice de încărcare pentru a sprijini operațiunile flotelor comerciale.
  • Creșterea investițiilor în capacitatea rețelei pentru a satisface cererea de energie prinelectrificarea flotelor la scară largă.
  • Acordarea de stimulente pentru costurile energetice în cazul investițiilor durabile în infrastructura de încărcare.

60% dintre mașinile noi aparțin companiilor

Electrificarea flotelor este un mare pas înainte nu numai pentru ecologizarea parcurilor auto, ci și pentru mobilitatea durabilă în Europa. Și asta, pentru că aproximativ 60% dintre mașinile noi care se află pe șoselele din UE aparțin companiilor, ele circulă, în medie, de două ori mai mult decât cele private și, în plus, ajung pe piața auto second hand după 3-4 ani. Astfel, înverzirea flotelor va schimba semnificativ dinamica sectorului de vehicule electrice, prin stimularea cererii în toată Uniunea Europeană, prin reducerea emisiilor din transportul rutier și prin accelerarea absorbției de vehicule electrice pe piața de mașini la mâna a doua.

 

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, martie 2025)

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Constructor desemnat pentru realizarea ultimului lot de pe Autostrada Pașcani – Suceava

 

Discuții UE – China. Un preț minim pentru vehiculele electrice ar putea înlocui taxele vamale

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

termice
Flotă verdeJuridic

După Germania, alte 6 țări europene se opun vehement interzicerii mașinilor termice

Dezbaterea privind viitorul motoarelor cu ardere internă se încinge din nou în...

benzină
Flotă verdeJuridic

Pe 10 decembrie, nu se va lua nicio decizie privind soarta vehiculelor pe benzină și diesel

Comisia Europeană și-a acordat timp suplimentar pentru a examina regulamentul aplicabil în...

Flotă verdeVehicule comerciale uşoare

Rewe testează ID.Buzz autonom

Retailerul german de produse alimentare Rewe testează livrarea de alimente către clienți...

2035
Analize de piațăFlotă verde

Finalul mașinilor termice în 2035? Piața muncii din Germania învinge politicile de mediu

Până de curând, Comisia Europeană pleda ferm pentru interzicerea înmatriculării mașinilor termice...