Leasing operaţional. Ce beneficii aduce externalizarea flotei


Costurile de deţinere şi administrare ale flotelor nu sunt deloc neglijabile şi pot deveni în timp chiar copleşitoare. Deprecierea, carburantul, anvelopele, întreţinerea, taxele, asigurarea – toate, împreună, exercită presiuni asupra bugetului unei companii. De aceea, tot mai multe firme au apelat la leasingul operaţional, o soluţie care permite exploatarea maşinilor la parametri optimi, fără a fi nevoie să le şi cumpere.
Practic, leasingul operaţional oferă unei companii posibilitatea de a achita o rată ce reflectă utilizarea maşinii, aceasta fiind calculată în funcţie de rulajul anual şi de durata contractului. Compania plăteşte astfel doar pentru ceea ce utilizează, iar la finalul contractului returnează maşinile fără a-şi mai asuma riscul de revânzare.
Dacă şi administrarea este inclusă în contract, adică este externalizată, atunci compania de leasing operaţional va lua asupra sa toate responsabilităţile flotei date în folosinţă, respectiv plata taxelor şi a asigurărilor, reparaţii, întreţinere şi schimbarea anvelopelor. Maşinile sunt înregistrate ca mijloc fix în contabilitatea firmei de leasing, iar cheltuielile cu rata sunt deductibile integral dacă autovehiculele sunt folosite exclusiv în scopul activităţii economice. În plus, în cazul leasingului operaţional, compania care utilizează maşinile nu înregistrează cheltuieli cu amortizarea.
Plăteşti exact cât consumi
Pentru Dan Boiangiu, directorul general al Arval România, beneficiile leasingului operaţional aduse unei companii sunt numeroase, iar cele semnificative diferă de la utilizator la utilizator, în funcţie de context.
“Cu toate acestea, cele mai relevante avantaje ale leasingului operaţional, care rezonează în majoritatea categoriilor de clienţi, sunt următoarele: cheltuiala cu flota este perfect congruentă cu uzajul, adică plăteşti exact cât consumi; resursele firmei – bani, energie ţi timp – sunt concentrate pe activităţi productive; costurile cu mobilitatea sunt foarte predictibile şi stabile; se realizează economii de scală prin outsourcing; se folosesc vehicule mai noi şi mai eficiente, fără creşterea costurilor”, spune directorul general Arval România, Dan Boiangiu.
Dar să le luăm pe rând.
– Cheltuiala cu flota este perfect congruenta cu uzajul – plătesti exact cât consumi. În opinia directorului general Arval, toate celelalte modalităţi de a finantţa mobilitatea implică achitarea întregii contravalori a vehiculului şi a serviciilor asociate (fie integral, fie cu avans şi rate ulterioare) şi abia la finalul ciclului de viaţă, prin revânzarea vehiculului, se pot recupera parâial resursele investite de la început. “În cazul leasingului operaţional, clientul plăteşte o rată fixă, fără niciun fel de avans, care reprezintă doar costul folosinţei respectivului vehicul. Cu cât uzajul este mai intens, cu atât costul va fi mai mare, iar cu cât acesta va fi mai puţin intens, cu atât costul va fi mai mic”, explică Dan Boiangiu.
– Resursele firmei (bani, energie şi timp) sunt concentrate pe activităţi productive. În contextul în care vehiculele sunt active din ce în ce mai costisitoare, iar prin cumpărarea lor foarte multe fonduri sunt imobilizate, prin leasing operaţional, compania beneficiază de aceleaşi vehicule, dar, în acelaşi timp, şi de toate fondurile respective, care pot fi direcşionate către zone productive “Acelaşi lucru este valabil cu timpul şi energia managerilor sau specialiştilor companiei. Managerii de achiziţii, contabilii, trezorierii nu vor mai fi nevoiţi să negocieze şi să verifice contracte ori să plătească facturi pentru zeci de furnizori din zona auto, de la dealeri până la service-uri sau asigurători, ci cu un singur partener, firma de leasing operaţional”, subliniază şeful Arval România.
– Costurile cu mobilitatea sunt foarte predictibile şi stabile. Odată identificată nevoia de mobilitate, Dan Boiangiu arată că fiecare contract de leasing operaţional va fi asociat unei durate şi unui anumit kilometraj care vor determina o rată fixă de leasing. În opinia sa, aceasta este perfect bugetabilă, atât din perspectiva costului, cât mai ales din cea a administrării fluxului de numerar.
– Economii de scală prin outsourcing. Companiile de leasing operaţional administrează, la nivel local, mii sau chiar zeci de mii de vehicule, iar la nivel global, milioane. “Aceste volume, arată reprezentantul Arval România, le permit atingerea unor tarife unitare foarte mici pentru bunurile şi serviciile asociate flotelor, mult mai bune decât ar putea obţine o companie pe cont propriu”.
– Foloseşti vehicule mai noi şi mai eficiente, fără să creşti costurile. De fiecare dată când o companie compară leasingul operaţional cu achiziţia directă, calculele se fac pe aceeaşi durată, pentru comparabilitate. Directorul general Arval Românie spune că în realitate, însă, vehiculele deţinute în proprietate sunt reînnoite în medie după 7 ani sau chiar mai mult. “Acest lucru se traduce în creşteri exponenţiale de costuri de întreţinere şi reparaţii. În schimb, leasingul operaţional este modalitatea cea mai eficientă de a folosi vehiculele cele mai noi, care înglobeaza tehnologii de ultimă generaţie – consumuri şi taxe mult mai mici – şi exact pe acea durată care determină cele mai mici costuri în raport cu kilometrajul”, conchide acesta.
Arval, deţinută în totalitate de către BNP Paribas, este prezentă pe piaţa românească de 11 ani. Compania este specializată în leasing operaţional cu servicii incluse şi oferă clienţilor săi – profesionişti, companii mici şi mijlocii, cât şi corporaţii internaţionale – soluţii customizate care optimizează mobilitatea angajaţilor şi externalizează riscurile asociate managementului parcurilor auto.
Realizezi o bugetare exactă
La rândul său, directorul general al Porsche Mobility, Radu Manea, consideră că principalele avantaje ale leasingului operaţional care trebuie menţionate sunt predictibilitatea costurilor, care ajută compania-client să-şi realizeze o bugetare exactă şi asumarea riscului de revânzare de către compania de leasing, ce se ocupă de reînnoirea flotei şi de revalorizarea maşinilor uzate.
Totodată, în opinia lui Radu Manea, alte avantaje ale leasingului operaţional se referă la eficientizarea costurilor aferente maşinii, ce aduce după sine îmbunătăţirea indicatorilor financiari ai companiei, confortul sporit în utilizarea autovehiculului şi chiria lunară fixă, care nu presupune apariţia unor costuri mărite neprevăzute.
Porsche Mobility este o companie membră a Porsche Finance Group, furnizorul de soluţii complete de mobilitate pentru clienţii mărcilor concernului Volkswagen: Volkswagen, Audi, SEAT, Skoda, Volkswagen Autovehicule Comerciale, Porsche, MAN şi Das Weltauto. Grupul este prezent pe piaţa românească din 1999 şi include cinci companii: Porsche Leasing, Porsche Bank, Porsche Broker de Asigurare, Porsche Mobility şi Porsche Asigurări.
Ai controlul cheltuielilor şi al istoricului de reparaţii
În opinia directorului general al Business Lease, Philip Aarsman, primul avantaj al leasingului operaţional se leagă de conceptul «one stop shop».
„Business Lease oferă servicii complete de finanţare şi administrare a flotei, la costuri predictibile, uşor de bugetat, şi cel mai bun TCO (Total Cost of Ownership) per marcă şi model. Pentru că înţelegem nevoia de mobilitate permanentă a partenerilor noştri, le oferim tot timpul un automobil pe perioada de imobilizare a maşinii, aşa încât să poată folosi constant un vehicul”, punctează Philip Aarsman.
Totodată, acesta adaugă şi faptul că firma-client are control total asupra costurilor şi a istoricului de reparaţii. „Nu în ultimul rând, venim în întâmpinarea clientului şi îl ajutăm să îşi optimizeze costurile cu flota, implicit să reducă timpul pe care angajaţii săi îl petrec cu administrarea acesteia”, conchide directorul general Business Lease.
Compania este parte din Business Lease Group, expert în furnizarea de soluţii complete de mobilitate, precum leasingul operaţional şi fleet managementul, atât pentru companii mari, cât şi pentru companii mici şi mijlocii. În plus, compania oferă importatorilor şi dealerilor de autovehicule soluţii personalizate în domeniile de leasing captiv, finanţarea stocurilor dealerilor şi alte produse şi servicii de finanţare. Business Lease Group are sediul central în Olanda şi numeroase sucursale regionale în Europa Centrală şi de Est. Grupul este un jucător important în Polonia, Slovacia, Cehia, România şi Ungaria.
(Articol publicat în revista Flote Auto, Suplimentul „Soluţii de finanţare şi administrare”