Galaţi
Home Transporturi CE aprobă ajutorul investiţional pentru Terminalul multimodal din Portul Galaţi

CE aprobă ajutorul investiţional pentru Terminalul multimodal din Portul Galaţi

Comisia Europeană (CE) a aprobat planurile României de a acorda un ajutor investiţional în valoare de 27,4 milioane de euro Portului Galaţi, cel mai mare port fluvial al ţării, a anunţat Executivul comunitar.

În aprilie 2019, România a notificat Comisiei planul său de a acorda ajutor de investiţii Portului Galaţi. Proiectul constă în construirea unei noi platforme multimodale cu o capacitate de 150.000 TEU/an în zona „Port Bazinul Nou”.

Costul total al investiţiei se ridică la 89,9 milioane de euro. Aceasta va fi cofinanţată de statul român, vor fi alocate fonduri regionale prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare (POIM) şi din surse private, bani proveniţi din concesionările platformei, precum şi direct prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF), un instrument cheie de finanţare a UE.

Proiectul include, în special, modernizarea cheiului şi construcţia infrastructurii necesare pentru un terminal intermodal modern. Nodul logistic nou creat va promova trecerea de la transportul rutier la transportul feroviar şi transportul pe căi navigabile fluviale/maritime, pe coridorul de transport transeuropean Rin – Dunăre, îndeplinind un obiectiv de interes comun al UE.

De asemenea, Comisia a constatat că ajutorul era necesar, proporţional şi că distorsionarea concurenţei va fi limitată, având în vedere dimensiunea relativ mică spre medie a Portului Galaţi, cu volume de transport limitate la nivelul UE. Mai mult, în acord cu previziunile privind extinderea traficului, uşoara creştere a capacităţii creată de proiect ar fi compensată de majorarea cererii, provenită în special de la alte rute de transport rutier de pe teritoriul Rin – Dunăre.

Pe această bază, Comisia a ajuns la concluzia că ajutorul pentru investiţii este compatibil cu reglementările UE, care permit acordarea de ajutor de stat pentru dezvoltarea anumitor activităţi economice, cu condiţia să nu afecteze comerţul şi concurenţa pe piaţa unică.

 

CITEŞTE ŞI:

Oferte pentru construcţia VO Mediaş şi modernizarea DN 29D

Condiţii pentru şoferii din transportul alternativ de tip ride-sharing

Folosirea de către Daimler a unui gaz interzis rămâne în atenţia CE

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

bolt
Transporturi

Vin zile grele pentru Bolt și Uber la Londra. Electrificare forțată și licențiere înăsprită

Compania de transport a municipalității din Londra (Transport for London, TfL) a...

Transportul rutier
Transporturi

INS: Transportul rutier rămâne principalul mod utilizat pentru mobilitatea persoanelor

În trimestrul II 2026, în transportul interurban şi internaţional au fost transportaţi...

STB
Flotă verdeTransporturi

Aproape jumătate de miliard de lei pentru modernizarea și înverzirea flotei STB

Flota Societății de Transport București (STB) va beneficia de o infuzie de...

afaceri
Transporturi

Inteligența artificială va revoluționa călătoriile de afaceri, însă prețul rămâne decisiv

Mașini de companie, trenuri, vehicule închiriate sau servicii de ride-hailing: managerii care...