Advertisement

faliment
Home Miscellanea Financiar Câte firme ar putea intra în faliment pe fondul crizei COVID-19

Câte firme ar putea intra în faliment pe fondul crizei COVID-19

Criza economică generată de pandemia COVID-19 ar putea cauza intrarea în faliment a circa 150.000 de firme din România în următorul an, potrivit unei analize realizate de Horváth & Partners, companie de consultanţă în management.

Reprezentanţii societăţii au făcut această estimare pe baza datelor ce arată evoluţia firmelor active pe piaţa locală, în perioada 2008 – 2017. Astfel, numărul companiilor intrate în faliment s-a dublat între 2008 şi 2009, crescând de la 57.500 în 2008 la 114.500 în 2009.

Potrivit Horváth & Partners, impactul semnificativ negativ al crizei COVID-19, care ar putea fi similar cu cel generat de criza din 2008, poate fi diminuat. Modificările structurale ale modalităţilor de colaborare şi revoluţia responsabilităţii corporative, aspecte care au cunoscut cele mai ample schimbari în ultimii 10 ani, susţin companiile şi persoanele aflate în dificultate.

„Am făcut această analiză pentru că în domeniul nostru, al consultanţei în management, contextul economic joacă un rol primordial. Ultimul moment critic din punct de vedere economic, resimţit la nivel global, şi urmat de o depresiune de aproximativ cinci ani a fost cel din 2008. Aşadar, am folosit acea criză ca punct de plecare pentru comparaţie şi pentru analiza noastră. De atunci, în foarte multe aspecte, lumea s-a schimbat considerabil”, a arătat Kurt Weber, Director General al Horváth & Partners România.

Acesta menţionează că există o serie de factori care ar putea diminua impactul negativ al crizei în care ne aflăm: multe companii joacă un rol credibil de cetăţean responsabil, susţinând activ lupta împotriva pandemiei. De asemenea, colaborarea digitală dintre oameni a devenit foarte firească, creând experienţe similare cooperării de dinainte de pandemie.

Potrivit datelor analizate de Horváth & Partners, totalul companiilor intrate în faliment a rămas, pe plan local, la peste 100.000 în perioada imediat următoare vârfului crizei trecute, adică în intervalul 2009-2013. Numărul ridicat de falimente a dus, ca o consecinţă directă, şi la creşterea ratei şomajului. În perioada aceasta, aproximativ 600.000 de oameni au devenit şomeri ca urmare a intrării în faliment a firmei pentru care lucrau.

“Dacă ţinem cont de numărul de falimente pe care l-am estimat pentru 2020, am putea asista la intrarea în diferite forme de şomaj a circa 180.000 de persoane, adică în jur de 4% din populaţia care lucrează în mediul privat în România. Companiile trebuie să fie foarte atente în perioada următoare şi să-şi creioneze un plan de acţiune care să înglobeze managementul continuităţii afacerii în vremuri incerte, strategii de adaptare a preţurilor şi de reducere a costurilor şi nu numai. Este necesar ca toate aceste acţiuni să fie analizate şi implementate raţional, cu toate că impulsurile emoţionale sunt greu de evitat acum”, a conchis Kurt Weber.

 

CITEŞTE ŞI:

Mazda RX-9, tot mai aproape de realitate

Topul asigurătorilor RCA rău-platnici

Vineri începe programul IMM Invest. Cum intri în aplicaţie

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

vehiculele electrice
FinanciarFlotă verde

FMI: Tranziţia la vehiculele electrice va avea un amplu impact asupra industriei auto

Tranziţia globală la vehiculele electrice va avea un amplu impact asupra investiţiilor,...

parcare
Financiar

Primăriile au obținut 452.mil. lei din utilizarea parcărilor publice și din amenzi

Primăriile au obținut 452.mil. lei din utilizarea locuri de parcare publice, din...

buget
Financiar

47 de ONG-uri și companii solicită UE să adopte un buget mai ”ecologic”

O coaliție de 47 de companii, organizații ale societății civile, asociații și...

exporturile FOB
Financiar

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 3,5% în primele 8 luni din 2024

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 3,5% în primele 8...