Advertisement

Braşov - Făgăraş
Home Infrastructură Cătălin Drulă scoate ”din sertare” Autostrada Braşov – Făgăraş? O făcuse deja Lucian Bode

Cătălin Drulă scoate ”din sertare” Autostrada Braşov – Făgăraş? O făcuse deja Lucian Bode

Actualul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, spune că vrea să scoată ”din sertare” proiectul tronsonului Braşov – Făgăraş, parte din Autostrada Transilvania, care ar fi abandonat de vreo 10 ani. Curios, dar fostul ministrul al Transporturilor, Lucian Bode, anunțase de anul trecut că licitația pentru actualizarea Studiului de Fezabilitate aferent proiectului este în pregătire.

„Sectorul Braşov-Făgăraş a făcut parte din autostrada Transilvania şi a fost cumva abandonat undeva în sertare de 10 ani şi aş vrea să-l scoatem de acolo şi să îl facem, pentru că traficul cere acest sector şi ajută şi Moldova, ajută şi zona Braşovului, ajută şi zona de sud a ţării. Este un coridor important de conectare. Am spus doar Braşov – Făgăraş, pentru că Sibiu – Făgăraş este deja aproape finalizat, studiul de fezabilitate este în derulare de 5 ani şi acolo lucrurile sunt mai avansate”, a afirmat vineri ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Este adevărat că proiectul a fost uitat prin ”sertarele” CNAIR ani buni, însă a fost deja scos de acolo, anul trecut, de fostul ministru al Transporturilor, Lucian Bode. Acesta menționa că pe acest sector există un Studiu de Fezabilitate, dar sunt în plan corecţii de traseu pentru evitarea a două pasaje de cale ferată (km 21+027 – km 26+101) şi pentru traversarea siturilor avifaunistice Natura 2000 (km 5+000 – km 9+652).

„În prezent, se actualizează documentaţia necesară pregătirii achiziţiei publice pentru atribuirea contractului de servicii având ca obiect Completare Studiu de Fezabilitate şi elaborare PAC şi PTE pentru Autostrada Braşov (Cristian) – Făgăraş, respectiv Caiet de sarcini, Referat de necesitate, Valoare estimată a serviciilor”, arăta, în septembrie 2020, ministrul Lucian Bode, într-un răspuns la o întrebare transmisă de Camera Deputaţilor.

Potrivit documentului, finanţarea serviciilor de completare a documentaţiei pentru tronsul de pe Autostrada Transilvania va fi realizată de la bugetul de stat, CNAIR întocmind un proiect de Memorandum pentru ca Guvernul să aprobe finanţarea şi iniţierea procedurii de achiziţie publică.

Fostul ministrulal Transporturilor estima că actualizarea Studiului de Fezabilitate va dura 14 luni, elaborarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC) – 4 luni, iar elaborarea Proiectului Tehnic de Execuţie (PTE) – 4 luni, iar asistenţa tehnică pentru obţinere finanţării construcţiei propriu-zise a tronsonului şi pentru lansarea licitaţiei – 4 luni.

Totodată, Lucian Bode avea în vedere şi conectarea tronsonului Braşov – Făgăraş cu autostrada A13 Braşov – Bacău, legătură care va fi analizată în cadrul contractului de elaborare a Studiu de Fezabilitate pentru autostrada Braşov-Bacău, aflat în derulare cu asocierea Search Coporation & Primacons Group.

”În cuprinsul caietului de sarcini este prevăzut că scopul principal al acestui proiect este realizarea unui sector de autostradă între localităţile Braşov şi Bacău, inclusiv conectarea la autostrada A3 în zona Braşov şi la reţelele de drumuri existente. Autostrada se va lega de centura Braşov, în zona triajului Hărman şi de viitoarele autostrăzi A3 Bucureşti – Braşov, în zona localităţii Codlea şi Autostrada Sibiu – Braşov. La alegerea scenariilor/opţiunilor tehnico-economice, Prestatorul va avea în vedere realizarea conexiunii autostrăzii la reţeaua de infrastructură majoră”, menţiona Lucian Bode în răspunsul dat deputaților, printre care se număra la momentul respectiv și Cătălin Drulă.

Rămâne de văzut dacă acesta, ajuns acum ministru al Transporturilor, vrea să modifice toate aceste planuri.

 

CITEȘTE ȘI:

Intrarea in Irlanda, condiționată de prezentarea unui test negativ Covid

Ford oprește temporar producția modelului Focus în Germania

Ministrul Transporturilor: ”Legătura între Bucureşti şi Târgovişte merită un drum modern”

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Caransebeş - Lugoj
Infrastructură

Câștigător desemnat pentru proiectarea drumului de mare viteză Caransebeş – Lugoj

CNAIR a desemnat, miercuri, câştigătorul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru...

Podul peste Prut
Infrastructură

Constructor desemnat pentru Podul peste Prut de la Ungheni, parte din Autostrada Unirii A8

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a desemnat societatea Ness Proiect...

Craiova - Filiaşi
Infrastructură

Primul lot al Autostrăzii Craiova-Filiaşi va fi scos la licitație

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, luni, la...

București - Giurgiu
Infrastructură

CNIR pregătește licitația pentru proiectarea drumului de mare viteză București – Giurgiu

Caietul de sarcini pentru Autostrada/Drum Expres București – Giurgiu, etapa studiului de...