Advertisement

vehicule electrice
Home Piaţa auto Analize de piață Care este noul segment al cumpărătorilor de vehicule electrice. Analiză BCG

Care este noul segment al cumpărătorilor de vehicule electrice. Analiză BCG

Numărul potențialilor cumpărători de mașini de ultimă generație este în creștere, acești pasionați de tehnologii inovatoare fiind, de asemenea, mai înclinați să apeleze la vehicule electrice. Astfel, potrivit unei analize realizată de Boston Consulting Group (BCG, acest segment de clienți trebuie vizat de constructorii auto care folosesc canalele de vânzări de lux.

Acoperind peste 5.000 de consumatori din Franța, Germania, Italia, Spania și Regatul Unit (inclusiv 2.500 de persoane chestionate pe piața de vehicule Premium+ și de lux), cel mai recent sondaj al companiei internaționale de consultanță Boston Consulting Group (BCG) evidențiază apariția unui nou profil de cumpărători ai vehiculelor electrice. Aceștia sunt mai degrabă egali ca gen (50% bărbați și 50% femei), mai tineri, educați (85% au studii universitare) și locuiesc în mediul urban (75%). Dar mai presus de toate, sunt fanii mașinilor care se remarcă atât prin motorizare, cât și prin echipare.

Astfel, studiul BCG arată că vânzările de vehicule electrice și cele de mașini din segmentul Premium (cu prețuri de la 50.000 la 80.000 euro) sau Premium+/lux (peste 80.000 euro) par a fi strâns corelate. Acest ultim segment „a stimulat creșterea vânzărilor de vehicule electrice cu baterii în Europa din 2019 până în 2022, dar, ulterior, după ce avansul livrărilor pe segmentul Premium+ și de lux a scăzut de la 22% în 2022 la 19% în 2023, s-a înregistrat și o încetinire generală a vânzărilor de mașini electrice, care continuă și în 2024”, notează Boston Consulting Group. Cu toate acestea, „un nou val de cumpărători Premium+ și de lux ar putea repune segmentul pe drumul cel bun”, cu condiția ca „producătorii auto să răspundă nevoilor și preocupărilor lor”.

High end și regândirea achiziției de vehicule electrice

Trebuie spus că acest segment „de elită” al consumatorilor acordă o mare importanță unor elemente precum securitatea și confortul, dar și vitezei, puterii și ofertei de funcții digitale actualizate în mod regulat, dorind totodată sustenabilitate. Cerințele sunt și mai stringente atunci când vine vorba de achiziționarea unui vehicul electric, 46% dintre potențialii proprietari deplângând timpii actuali de încărcare (al căror cost îi deranjează și pe 36% dintre aceștia), iar 44% sperând la o durată de viață mai lungă a bateriei între reîncărcări. În mod similar, 4 din 10 clienți sunt nemulțumiți de durata scurtă de viață a vehiculelor electrice și a bateriilor, ceea ce duce la valori mai mici de revânzare.

Concurența este însă dură

Pe scurt, mesajul pare clar: dacă producătorii vor să vândă mai multe vehicule electrice, trebuie să vizeze gama superioară și să ofere o experiență generală de calitate, de la conducere până la încărcare. Optarea pentru tactici precum oferirea de teste mai lungi cumpărătorilor vizați, acordarea unei atenții sporite detaliilor și designului cabinei, atemporalitatea stilului și a materialelor – la fel ca la o bijuterie – dar și specificitățile regionale pot face diferența. „Consumatorii britanici estimează, de exemplu, că 400 km este o autonomie maximă acceptabilă pentru un vehicul electric, în timp ce în Germania maximul acceptabil este de 490 km, iar în Statele Unite, de 577 km”, observă BCG.

Pe piața Premium a vehiculelor electrice concurența este însă dură. Dacă primele trei mărci sunt producători europeni tradiționali pentru 43% dintre consumatori atunci când vorbesc despre preferințele high-end, această rată scade la 32% când se referă la vehicule electrice, cu Tesla pe podium și cu modelele chineze tot mai aproape de acesta.

 

Sursa foto: Mercedes-Benz

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Lansarea noului model auto MG ZS HEV+ în România. Inovație, design modern și fiabilitate garantată

 

Construcția Autostrăzii Timișoara – Moravița va costa 14,6 mld. lei. Lucrările vor dura 48 de luni

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

China
Analize de piață

Ce efecte va avea suprataxarea importurilor de mașini electrice din China

Tarifele suplimentare impuse de UE la importul vehiculelor electrice chinezești, ca răspuns...

Germania
Analize de piațăFlotă verde

Germania ar putea reintroduce subvențiile la achiziția de mașini electrice

Industria auto germană se află în mijlocul unei crize profunde, determinată de...

vehicule electrice
Analize de piață

EY Global Mobility Consumer Index: Cererea globală pentru vehicule electrice încetinește

Cererea globală pentru vehicule electrice a încetinit, iar, pentru potențialii cumpărători, principala...

kilometri
Analize de piață

Arval Employee Mobility Survey 2024: Cererea pentru soluții de mobilitate este în creștere

În 2024, cererea de soluții flexibile de mobilitate este în creștere, în...