Buzău
Home Infrastructură Când se va circula pe Centura Bacău? ”În curând”, spune ministrul Transporturilor

Când se va circula pe Centura Bacău? ”În curând”, spune ministrul Transporturilor

Centura Bacău, parte din viitoarea Autostradă A7 Ploiești – Pașcani, va fi dată în folosinţă integral în perioada imediat următoare, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

„Mă bucur să văd că lucrările la sectorul 2 – ultimul dintre cele trei ale proiectului – au fost terminate. Constructorul a solicitat Companiei de drumuri să organizeze recepţia lucrărilor, astfel că, în perioada imediat următoare, vom da în folosinţă integral această variantă de ocolire”, a precizat ministrul Transporturilor.

Centura Bacău are o lungime de 30,8 km, dintre care 16,2 km sunt la profil de autostradă, cuprinde 7 poduri, 9 pasaje, 1 nod rutier, valoarea investiției fiind de 668 de milioane de lei, fără TVA.

Șoseaua rapidă este formată din 3 secţiuni:

  • Secțiunea 1: DN2 Sud şi DN2 Nord (20,3 km), care include tronsonul de autostradă. A fost dată în trafic în decembrie 2020.
  • Secțiunea 2; DN2 Nord şi DN15 (3,2 km). Este în curs de finalizare.
  • Secțiunea 3: DN2 Sud şi DN11 (7,3 km). A fost inaugurată în septembrie 2020.

Ministrul Transporturilor a subliniat că se va asigura că A7 continuă spre Suceava şi Siret şi că se va reuşi finalizarea proiectării şi atragerea finanţării europene prin Programul Operaţional Transport (2021-2027) pentru cele 2 tronsoane de nord.

”Încă de dinainte să iau în primire portofoliul de ministru, ştiam de proiectele din Moldova, întârziate inacceptabil de mult. Cu atât mai mult sunt conştient acum de problemele infrastructurii de aici, când citesc zilnic mesajele şi comentariile voastre. Moldova s-a săturat să fie ignorată. Moldova are nevoie ca de aer de autostrăzi, de căi ferate modernizate, de o reţea civilizată de drumuri sigure care nu doar să ţină pasul cu dezvoltarea zonelor urbane mari, precum Iaşiul şi, dar şi să „tragă în sus”, echitabil şi uniform, toate regiunile ei. Asta am promis şi asta vom livra”, a conchis ministrul Transporturilor.

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse
Infrastructură

Noi restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse

În perioada 28.10.2026 – 04.12.2026, vor fi impuse restricţii de circulaţie pe...

Sibiu - Făgăraș
Infrastructură

Cristian Pistol, CNAIR: Autostrada Sibiu – Făgăraș va fi realizată complet în 2028

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu – Făgăraș au ajuns...

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...