Advertisement

bosch
Home Piaţa auto Industrie auto Bosch: Peste 50% dintre europeni sunt în favoarea subvenționării carburanților sintetici regenerabili

Bosch: Peste 50% dintre europeni sunt în favoarea subvenționării carburanților sintetici regenerabili

Potrivit unui sondaj reprezentativ realizat în iunie 2020 de către Institutul de cercetare a pieței Innofact în numele Bosch, niciun tip de sistem de propulsie nu și-a pierdut relevanța – indiferent dacă este vorba de baterii sau celule de combustie, motoare pe benzină sau diesel.

Dacă cei 2.500 de respondenți din Germania, Franța și Marea Britanie ar trebui să opteze mâine pentru un autovehicul nou, unul din doi ar opta pentru un motor cu combustie independent pentru autovehiculul lor principal și aproximativ unul din trei pentru al doilea autovehicul.

Cu toate acestea, la întrebarea care ar fi cel mai frecvent utilizat sistem de propulsie în anul 2030, aproximativ 68 de procente dintre cei chestionați consideră că propulsia electrică este pe prima poziție, înaintea modelelor hibrid și a celor cu combustie.

Participanții la sondaj au recunoscut potențialul autovehiculelor propulsate cu tehnologia celulelor de combustie, aproximativ unul din trei considerând tehnologia celulelor de combustie drept viitorul mobilității.

„Mobilitatea electrică este pe cale să câștige cursa, iar aceasta reprezintă o veste bună. Numai în acest an, Bosch investește 500 de milioane de euro în acest domeniu. În același timp, rafinăm continuu motorul cu combustie internă – pentru că încă este necesar”, a declarat dr. Stefan Hartung, membru al consiliului de administrație Robert Bosch GmbH și președinte al sectorului de activitate Soluții de mobilitate.

Europenii doresc stimulente pentru toate tipurile de sisteme de propulsie

O altă întrebare a dezvăluit lipsa de prejudecăți a respondenților față de sistemele de propulsie de orice tip: când au fost întrebați dacă preferă stimulente pentru autovehiculele echipate exclusiv cu motoare cu combustie, pe lângă numeroasele subvenții guvernamentale pentru autovehicule electrice și modele hibrid plug-in, 70% dintre europenii chestionați au răspuns afirmativ.

bosch

Numărul respondenților în favoarea stimulentelor guvernamentale pentru achiziția de autovehicule noi cu un sistem de propulsie convențional este cel mai mare în Italia, cu 83 de procente și cel mai mic în Marea Britanie, cu 60 de procente. În Franța, 77% dintre respondenți sunt pentru, iar în Germania, 62%.

„Stimulentele oferite pentru motoarele moderne cu combustie pot accelera reînnoirea parcului auto, ceea ce ar ajuta, de asemenea, mediul și clima”, spune Hartung. Puțin sub o treime dintre europeni ar dori ca această subvenție să fie de cel puțin 9.000 de euro. Această sumă este egală cu reducerea maximă oferită în prezent de guvernul german pentru achiziționarea unui autovehicul electric.

 

Citiți articolul integral pe www.autoexpertindustry.ro

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ȘI:

Sume considerabile obținute de asigurații RCA prin intermediul SAL-Fin

Avertisment ACEA: Fără puncte de încărcare suficiente, vânzările de mașini electrice se vor opri

Peste 1.200 de șoferi din transportul public de persoane au rămas fără permis de conducere

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

ACAROM
Industrie auto

ACAROM: Producția auto din România a crescut cu 8,7% în primul semestru, la 292.378 de unități

În primele șase luni din 2024, producția de automobile în România a...

Twingo E-Tech Electric
Industrie auto

Renault va produce în Slovenia, modelul Twingo E-Tech Electric, cu un preț sub 20.000 de euro

Renault şi Guvernul sloven au încheiat un memorandum de înţelegere pentru producţia...

AutoturismeFlotă verdeIndustrie auto

Sunt SUV-urile electrice o investiție bună?

Nu mai este o noutate faptul că piața autoturismelor electrice este în...

ContiTech
Industrie auto

Continental are la Timișoara unul dintre cele mai mari laboratoare de testare ContiTech din Europa

Compania de tehnologie Continental a inaugurat, în cadrul ContiTech Timișoara, noua locație...