Advertisement

Borş II
Home Infrastructură Borş II – Nagykereki, al 13-lea punct de trecere deschis la graniţa României cu Ungaria

Borş II – Nagykereki, al 13-lea punct de trecere deschis la graniţa României cu Ungaria

Punctul de Trecere a Frontierei Borş II – Nagykereki, de pe raza judeţului Bihor, a fost deschis vineri traficului internaţional la graniţa cu Ungaria.

Punctul de frontieră, care funcţionează în subordinea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea şi care este situat pe teritoriul Ungariei, face conexiunea între autostrada Cluj-Napoca – Santăul Mare (România) şi autostrada Nagykereki – Szolnok (Ungaria) şi funcţionează în regim permanent, 24/24 de ore. Acesta este prevăzut cu zece artere de control pe fiecare sens, dintre care patru pentru autoturisme, patru pentru automarfare şi două pentru autocare, controlul de frontieră efectuându-se în comun cu partea ungară.

Noul punct de frontieră se alătură celor 12 puncte de trecere deschise traficului internaţional la graniţa României cu Ungaria, operaţionalizarea lui urmând să asigure creşterea fluenţei traficului de călători şi mărfuri între cele două state.

De asemenea, deschiderea punctului vine atât în sprijinul cetăţenilor care vor beneficia de un nou punct de trecere cu infrastructură modernă, dar şi în sprijinul autorităţilor de frontieră române şi ungare, care gestionează valori de trafic din ce în ce mai mari înregistrate la graniţa comună.

Potrivit Poliției de Frontieră, lucrările de amenajare au avut în vedere ca punctul să întrunească toate condiţiile necesare pentru a fi deschis în regim de trafic internaţional conform catalogului Schengen. Astfel, acesta beneficiază de artere de control pentru fiecare sens, intrare şi ieşire din ţară, cabine de control, spaţii interioare, echipamente tehnice şi IT.

Personalul care îşi desfăşoară activitatea la supravegherea şi controlul trecerii frontierei, în prezent, este asigurat cu poliţişti de frontieră de la celelalte sectoare din cadrul I.T.P.F. Oradea, urmând ca în cel mai scurt
timp statul de organizare să se suplimenteze cu 150 de posturi, ofiţeri şi agenţi, funcţii ce vor fi asigurate prin redistribuire din numărul total de posturi aprobat de Ministerul Afacerilor Interne.

Lungimea frontierei României cu Ungaria este de 447,8 km, iar punctele de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa comună au fost tranzitate, în primele opt luni ale acestui an, de 8,4 milioane de călători (aproximativ 7,8 milioane dintre aceştia fiind cetăţeni UE şi 600.000 cetăţeni non-UE). Totodată, în acest an au trecut frontiera româno-ungară aproximativ 3,8 milioane mijloace de transport.

La nivelul Guvernelor României şi Ungariei au fost semnate încă din anul 2011 Acorduri bilaterale prin care s-a stabilit conexiunea segmentelor de autostradă între Arad-Nădlac (pe partea română) şi Csanadpalota-Mako-Szeged (pe partea ungară), respectiv Cluj-Napoca-Santăul Mare (pe partea română) şi Nagykereki-Szolnok (pe partea ungară), realizarea interconectării presupunând înfiinţarea unor puncte de trecere a frontierei.

Pentru primul segment de autostradă, punctul de frontieră a fost construit pe teritoriul României şi inaugurat în anul 2015 (P.T.F. Nădlac II), iar prin HG 720 din 27 august 2020, s-a deschis punctul internaţional de trecere a frontierei de stat româno-ungare Borş II, pentru transportul de persoane şi de mărfuri, aflat pe teritoriul Ungariei.

 

CITEȘTE ȘI:

Autostrada A3 Transilvania. Cine va construi Nădăşelu – Mihăieşti şi Mihăieşti – Zimbor

Test drive Renault Master facelift

Se circulă pe autostrada A3, între Biharia și Borș. PTF Borș II este operațional

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Domnești
Infrastructură

Start pentru lărgirea la 4 benzi a Centurii București între Domnești și DN 5

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis Autorizația de...

buftea
Infrastructură

Un pas înainte pentru construcția șoselei de centură a orașului Buftea

Guvernul a reaprobat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea șoselei de centură a orașului...

A0 Nord
Infrastructură

A fost emisă Autorizaţia de Construire pentru Lotul 1 al Autostrăzii Bucureşti A0 Nord

A fost emisă Autorizaţia de Construire pentru realizarea Lotului 1 Dragomirești –...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Construcția Lotului Joseni – Ditrău, parte din Autostrada Unirii A8, intră în licitație

Contractul pentru proiectarea și execuția Lotului Joseni – Ditrău a fost publicat...