benzinării
Home Infrastructură Autostrada Transilvania A3. Au fost deschise primele două benzinării moderne

Autostrada Transilvania A3. Au fost deschise primele două benzinării moderne

Primele două benzinării moderne au fost deschise, luni, pe Autostrada Transilvania A3, în zona localității Sânpaul, de pe tronsonul Târgu Mureș – Câmpia Turzii, pe ambele sensuri de mers, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.

”Primele două benzinării moderne au fost deschise de astăzi pe Autostrada Transilvania (A3)! Sunt parte dintr-o strategie de concesionare a spațiilor de servicii adoptată de CNAIR în 2022, care începe să dea rezultate vizibile pe toată rețeaua: 30 de spații de servicii moderne deschise până acum, 16 în amenajare, 4 cu contracte de concesiune în curs de semnare și alte 10 pentru care licitațiile vor fi lansate în scurt timp”, a precizat Cristian Pistol.

Cele două stații au fost deschise de Rompetrol Downstream în zona kilometrului 8+400 (stânga/dreapta), în urma unei investiții de circa 4,8 milioane de dolari, potrivit companiei.

Fiecare benzinărie dispune de o suprafață de 271 de metri pătrați și integrează conceptul premium gastronomic și de retail, fiind proiectată pe baza modelului lansat de companie în premieră în 2023 pentru spațiile de servicii de pe autostrăzi. Deschiderea punctelor de la Sânpaul a generat peste 30 de noi locuri de muncă în județul Mureș.

Noile locații pun la dispoziția clienților soluții complexe de alimentare și facilități de tranzit. Zona de alimentare este dotată cu 3 pompe multiprodus, o pompă de mare viteză, una cu AdBlue, skid GPL și patru puncte de încărcare electrică rapidă. Infrastructura include și 42 de locuri de parcare destinate autoturismelor și 11 locuri pentru vehiculele de mare tonaj în fiecare spațiu de servicii.

Rompetrol și-a propus să deschidă alte 4 stații noi în perioada următoare pe variantele ocolitoare ale municipiilor Brașov și Suceava.

Astfel, lucrările de construcție au fost finalizate pentru două stații situate pe varianta ocolitoare a municipiului Suceava, respectiv Suceava – Ipotești (DN 2) și Suceava – Șcheia. În mod similar, alte două noi facilități de distribuție, aflate pe varianta ocolitoare a municipiului Brașov, se află în prezent în procesul de avizare și recepție.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Comisia Europeană propune noi reguli pentru achizițiile publice. Planul UE de a bloca gigantul BYD de la licitații

 

Strategia radicală a Volkswagen. 10 miliarde de euro puși deoparte pentru disponibilizările în masă

 

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Autostrada de Centură
Infrastructură

Autostrada de Centură București. Întregul inel din jurul Capitalei ar putea fi complet deschis în luna decembrie 2026

Circulația pe întreaga Autostradă de Centură București ar putea fi posibilă în...

Boiţa
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Piteşti. Circulaţia între Sibiu şi Boiţa este închisă până pe 19 decembrie

Circulaţia pe Autostrada Sibiu – Piteşti A1, între Sibiu şi Boiţa, se...

Suplacu de Barcău – Chiribiș
Infrastructură

Autostrada Transilvania A3. Lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș va fi deschis de 1 decembrie

Lucrările pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș, parte din Autostrada Trasilvania...

rovinietei
FiscalitateInfrastructură

CNAIR: Noua platformă oficială pentru plata toll și a rovinietei este operațională de la 1 octombrie

Noua platformă oficială pentru plata toll și a rovinietei (https://etoll.ro) a fost...