Autostrada Moldovei A7
Home Infrastructură Autostrada Moldovei A7. De vineri, se va circula între Buzău și Focșani, pe aproape 80 km

Autostrada Moldovei A7. De vineri, se va circula între Buzău și Focșani, pe aproape 80 km

Vineri, de la ora 15.00, circulația rutieră va fi deschisă pe cei 36,1 km ai Tronsonului 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni ai secțiunii Buzău – Focșani, parte din Autostrada Moldovei A7.

Astfel, la finalul acestei săptămâni se va circula pe întreaga de secțiune Buzău – Focșani, în lungime de aproape 80 km, a autostrăzii.

În plus, tot pe A7, autoritățile estimează că, săptămâna viitoare, și cei 21 de km ai lotului Dumbrava – Mizil din prima secțiune (Ploiești – Buzău) vor fi deschiși traficului.

La finalul acestui an, România va avea peste 1.270 km de drum de mare viteză (autostradă și drum expres). Dintre aceștia, 102 km vor fi deschiși circulației pe Autostrada Moldovei, pe 5 din cele 13 loturi a căror construcție este finanțată prin PNRR.

Autostrada A7 Moldova, între Ploieşti – Paşcani, are o lungime de aproximativ 330 km și primele lucrări de construcții au început în luna august 2022. Șoseaua va fi realizată din patru tronsoane: Ploieşti – Buzău; Buzău – Râmnicu Sărat – Focşani; Focşani – Mărăşeşti – Adjud – Bacău şi Bacău – Roman – Paşcani. De aici se vor desprinde alte două drumuri de mare viteză, în lungime totală de 120 km, Paşcani – Vereşti – Suceava şi Suceava – Siret – graniţa cu Ucraina.

Împreună cu sectorul Bucureşti – Ploieşti, parte din Autostrada A3 Transilvania, A7 și cele două tronsoane până la granița de nord vor completa ruta Coridorului IX Pan-European pe teritoriul românesc.

Odată finalizată, A7 va prelua mare parte din traficul de pe actualul DN 2/E85, un drum național care, din punctul de vedere al accidentelor, este cel mai periculos din România. Astfel, distanța de la Ploiești la Pașcani va putea fi parcursă în două ore și jumătate, de peste două ori mai repede decât acum. Totodată, A7 va fi și prima autostradă care va avea pe traseu perdele de protecție, ce vor fi plantate pe o suprafață de 700 de hectare, și va oferi șoferilor cu mașini ”verzi” posibilitatea alimentării vehiculelor la 184 de puncte de încărcare.

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Autostrada Unirii A8. Cinci oferte pentru proiectarea şi construcția lotului 1D Joseni – Ditrău

 

40 de companii și organizații europene cer obiective obligatorii pentru electrificarea flotelor

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Cornetu - Tigveni
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești A1. Stadiul lucrărilor pe secțiunea Cornetu – Tigveni se apropie de 15%

Stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu – Pitești...

DR1 - Vest Expres
Infrastructură

Proiect aprobat pentru DR1 – Vest Expres, șoseaua care va conecta Bd. Timișoara de Autostrada A0

Ministerul Transporturilor a aprobat Studiul de fezabilitate pentru DR1 – Vest Expres,...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Autorizația de Construire pentru lotul Joseni – Ditrău

Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru lotul 1D Joseni –...

Drumul Expres Focșani - Brăila
Infrastructură

Drumul Expres Focșani – Brăila. Contract semnat pentru supervizarea lucrărilor

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat, luni, contractul pentru supervizarea lucrărilor...