Cheţani - Câmpia Turzii
Home Infrastructură Autostrada Comarnic – Braşov, în variantă PNL

Autostrada Comarnic – Braşov, în variantă PNL

În programul de guvernare propus de PNL, iniţiativele în domeniul infrastructurii rutiere privesc continuarea investiţiilor deja începute anii trecuţi, dar multe dintre ele rămase la stadiu de planşetă. Una dintre aceasta este Autostrada Comarnic – Braşov.

Noutatea propusă de PNL, faţă de situaţia actuală, o reprezintă Autostrada Comarnic – Braşov, unde investiţia se va derula conform Studiului de Fezabilitate din 2015, care prevede construirea, pe traseu, a unor tuneluri în lungime de 10 km. Totodată, deşi a menţinut finanţarea de tip parteneriat public privat (PPP), liberalii au scos din proiect tronsonul Ploieşti – Comarnic.
„Autostrada Comarnic-Braşov în lungime de 58  km şi costuri 997,75 mil. de euro (preţuri 2014 MPGT) se va promova ca proiect pilot în PPP, prin dialog competitiv. Decizia se va lua doar dacă vom obţine sprijinul Comisiei Europene şi dacă IFI (Instituţiile Financiare Internaţionale), Banca Mondială,  BEI şi BERD vor fi de acord să participe la finanţarea proiectului. Se va utiliza Studiul de Fezabilitate (SF) din 2015, pe un traseu şi soluţii tehnice moderne şi prietenoase cu mediul ambiant (ex. tuneluri)”, se arată în programul de guvernare al PNL.
În viziunea PSD, Autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov urma să fie construită pe traseul din Studiul de Fezabilitate din 2002 – 2006, ce ar fi trecut prin Buşteni.

Alte investiţii propuse

Finalizarea proiectelor în execuţie:
  • Autostrada A1: Lugoj-Deva (Lot 3)
  • Autostrada A3: Borş-Nădăşelu- secţiunile Biharia – Borş şi Suplacu de Barcău-Chiribiş,  Câmpia Turzii-Târgu-Mureş – lot Iernut-Cheţani, Râşnov-Cristian
  • A7 : Centura Bacău
  • A10: Sebes-Turda – lot 1, de la intrarea pe autostradă de la Sebeş până la Pârâul Iovului
  • Accelerarea implementării proiectului Pod suspendat peste Dunăre la Brăila, proiect aflat în execuţie.
Proiecte noi de investiţii:
  • Autostrăzi: Sibiu-Piteşti; Tg. Mureş-Iaşi-Ungheni; Inel Bucureşti (A0)
  • Drumuri expres: Craiova – Piteşti; Conexiunea Aeroportului H. Coandă – Autostrada A3; Lugoj – Craiova
  • Lista de rezervă pentru drumuri expres: Constanţa – Tulcea – Brăila; Ploieşti-Buzău-Focşani-Bacău-Paşcani-Suceava-Siret.
  • Variante ocolitoare (VO; Centuri ocolitoare): DNCB (Drumul Naţional Centura Municipiului Bucureşti); VO Vaslui; VO Giurgiu; VO Sf. Gheorghe; VO Bârlad; VO Timişoara; VO Zalău; VO Mangalia; VO Slobozia; VO Sighişoara; VO Bistriţa; VO Vatra Dornei; VO Rm. Vâlcea; VO Miercurea Ciuc; VO Câmpulung Moldovenesc.
CITEŞTE ŞI:

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Nădăşelu
Infrastructură

Autostrada Transilvania A3. Traficul pe secțiunea Poarta Sălajului – Nădăşelu s-ar putea deschide în luna decembrie

Traficul pe secțiunea Poarta Sălajului – Nădăşelu, parte din Autostrada Transilvania A3,...

Drumul Expres Focșani - Brăila
Infrastructură

Un pas înainte pentru Drumul Expres Focșani – Brăila. A fost emisă Decizia de expropiere

Compania Națională de Investiții Rutiere a emis Decizia de expropiere pentru imobilele...

Pantelimon
Infrastructură

Autostrada de Centură București A0. Licitație pentru construcția Nodului Rutier Pantelimon

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat licitația pentru construcția...

Bacău Nord
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Nodul Rutier Bacău Nord a fost deschis circulației

Începând de sâmbătă, 5 septembrie 2026, a fost deschis circulației Nodul Rutier...