Ploiești - Brașov
Home Infrastructură Autostrada Braşov – Bacău. Contractul pentru Studiul de Fezabilitate a fost semnat

Autostrada Braşov – Bacău. Contractul pentru Studiul de Fezabilitate a fost semnat

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat, cu asocierea Search Coporation & Primacons Group, contractul de servicii „Elaborare Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic de Execuţie pentru Autostrada Braşov – Bacău”.

Câştigătorul licitaţiei a fost anunţat la începutul lunii martie, însă contractul a fost semnat după expirarea perioadei de deunere a eventualelor contestaţii.

Contractul, în valoare de 20,1 milioane de lei (fără TVA), are o durată de 30 luni, din care:

  • 18 luni pentru elaborarea studiului de fezabilitate,
  • 8 luni pentru elaborarea proiectului tehnic de execuţie
  • 4 luni pentru acordarea serviciilor de asistenţă tehnică cu privire la procesul de achiziţie al contractului/lor de lucrări şi pentru obţinerea finanţării aferente lucrărilor.

Se estimează că Autostrada Braşov – Bacău va avea o lungime de 160 de kilometri.

Finanţarea realizării documentaţiei tehnice va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, Obiectiv Specific 2.1- Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere – sprijin pregătire proiecte de investiţii, Operaţiunea – Creşterea mobilităţii pe reţeaua rutieră TEN-T globală.

Societatea Search Corporation realizează documentaţiile tehnice şi pentru primele trei tronsoane ale drumului de mare viteză Ploieşti – Paşcani, în lungime de 329 km.

Un proiect legislativ pentru construcţia Autostrăzii Braşov-Bacău a intrat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, după ce iniţiativa a fost deja adoptată de Senat. Potrivit proiectului iniţiat de parlamentari din toate partidele politice, termenul de execuţie a şoselei de mare viteză este de 5 ani de la data intrării în vigoare a legii.

 

CITEŞTE ŞI:

Transalpina. Circulaţia se redeschide de sâmbătă dimineaţa

Marea Britanie şi Bulgaria introduc auto-izolarea de 14 zile la intrarea în ţară

„Undă verde” pentru stabilirea traseului Drumului Expres Brăila – Tulcea

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...