furturile de marfă
Home Transporturi Aproape jumătate din furturile de marfă au loc în depozite. Studiu internațional

Aproape jumătate din furturile de marfă au loc în depozite. Studiu internațional

Potrivit unui studiu comun realizat de asigurătorul TT Club și British Standards Institution, anul 2020 a avut caracteristici destul de diferite față de alți ani in ceea ce priveste furturile de marfă, în special prin apariția unor ținte noi ale sustragerilor, precum măștile de protecție, gelul hidroalcoolic și, bineînțeles, vaccinurile.

Astfel, la nivel global, furtul mărfurilor aflate în tranzit rămâne dominant (71%, față de 87% în 2019), dar ponderea sustragerilor din depozite a crescut cu 25 de puncte procentuale. Consecințele pandemiei, blocajeled in porturi și depozitarea temporară excesivă au crescut riscul unui astfel de tip de furt.

În Europa, 48% din furturile de bunuri au avut loc în depozite sau în unitățile de producție, comparativ cu doar 18% în 2019, în timp ce sustragerile din camioanele aflate în parcări reprezintă acum doar 19% (față de 54% în 2019).

Țările cu risc ridicat privind furturile de marfă în 2020 au fost Brazilia, India, Mexic, Germania, Rusia și Marea Britanie. Sectorul cel mai afectat, cu 31% din furturi, este cel alimentar si de băuturi.

 

CITEȘTE ȘI:

Agenția de Plăți pentru Agricultură va achiziționa 130 de vehicule 4×4 de la DAB Auto Serv

Consorțiul Ionity, înființat de Volkswagen și BMW, își va extinde rețeaua de de stații de încărcare

Fonduri europene pentru creșterea siguranței rutiere pe autostrăzile A2 și A4

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Afacerile din transporturi
Transporturi

Afacerile din transporturi, în scădere cu 2,1% în primele 8 luni din 2026

Afacerile din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor au scăzut, în...

smart Cities
Transporturi

Smart Cities 2026: Care sunt atuurile și restanțele Bucureștiului la mobilitate urbană?

Orașele analizate din Europa Centrală și de Est au pus bazele strategice...

bolt
Transporturi

Vin zile grele pentru Bolt și Uber la Londra. Electrificare forțată și licențiere înăsprită

Compania de transport a municipalității din Londra (Transport for London, TfL) a...

Transportul rutier
Transporturi

INS: Transportul rutier rămâne principalul mod utilizat pentru mobilitatea persoanelor

În trimestrul II 2026, în transportul interurban şi internaţional au fost transportaţi...