Advertisement

antoaneta-curteanu-floteauto
Home Interviuri Antoaneta Curteanu: Ponderea vehiculelor comerciale şi utilitarelor în portofoliu a urcat la 46%

Antoaneta Curteanu: Ponderea vehiculelor comerciale şi utilitarelor în portofoliu a urcat la 46%

După primele trei luni, UniCredit Leasing  şi-a menţinut cota de piaţă, păstrându-şi poziţia de lider al companiilor de profil. Antoaneta Curteanu, CEO al companiei, spune că, după un 2014 în care ponderea autovehiculelor comerciale şi utilitare în portofoliu a urcat la 40%, cu 13 p.p. faţă de anul anterior, în primele trei luni din 2015 creşterea a continuat, până la 46%.

Care sunt rezultatele obţinute de UniCredit Leasing Corporation la finalul trimestrului I şi, în acest context, cum vedeţi dinamica volumului de finanţări noi pe  parcursul acestui an?

antoaneta-curteanu-floteauto
Antoaneta Curteanu, CEO UniCredit Leasing Corporation

Valoarea bunurilor finanţate de UniCredit Leasing Corporation a fost, în trimestrul I,  de 69,8 milioane de euro, cu 31% mai mult decât în perioada similară a anului 2014.

Anul trecut, autovehiculele comerciale şi utilitare au reprezentat 40% din portofoliul  nostru, comparativ cu 27% în 2013.

Tot în 2014, am finanţat 5% din vehiculele cu  masa mai mare de 3,5 tone vândute în România, rămânând lideri de piaţă şi pe acest  segment. În primul trimestru al acestui an, autovehiculele comerciale şi utilitare reprezintă 46% din portofoliul nostru, comparativ cu 45% în trimestrul 1 din 2014.

Ce oportunităţi de creştere vedeţi în 2015 pentru compania pe care o conduceţi?

Ne propunem – şi în 2015 – să creştem volumele finanţate, prin sprijinirea business-ului
clienţilor noştri. Ne concentrăm în zona companiilor mici şi medii, acolo unde este  nevoie de finanţare pentru o creştere economică solidă. Parteneriatul cu Banca  Europeană de Investiţii este una dintre acţiunile pe care le-am făcut anul trecut în acest  scop.
De asemenea, ne-am propus să ne menţinem cota de piaţă – de 18,3% în 2014, cu  0,5% mai mare decât în 2013, să ne îmbunătăţim calitatea serviciilor acordate  clienţilor noştrişi să ne extindem parteneriatele cu furnizorii. Vom continua să  dezvoltăm produse şi campanii pentru clienţii din industriile în care suntem deja  prezenţi cu o expertiză considerabilă şi, în acelaşi timp, vom susţine şi business-urile  considerate de nişă, de exemplu profesiile liberale. Pentru sectorul medical oferim din acest an o soluţie tehnico-financiară integrată, cu clare avantaje competitive pentru asigurrea unor structuri complexe de finanţare şi  management de proiect (consultanţă pe partea tehnică, financiară, studii de  fezabilitate), oferite de specialiştii noştri cu experienţă clinică medicală şi o vastă  experienţă în piaţa de echipamente medicale şi proiecte la cheie. Compania noastră a  câştigat de curând Premiul de Excelenţă la categoria Innovation in Health/Finance,  pentru soluţiile dedicate profesioniştilor din domeniul medical. Este vorba despre  produsul de evaluare şi aprobare imediată a solicitărilor de finanţare, bazat pe gradul de recunoaştere profesională – specializarea şi experienţa medicului solicitant.
Pentru sectorul Agri, am lansat de curând un produs cu următoarele caracteristici:  dobândă de 3,5% fixă în euro, respectiv de 6,5% fixă în lei; avans 10%; singura rată  anul acesta; perioadă de finanţare de 72 de luni pentru tractoare şi combine sau  pachete care cuprind utilaje autopropulsate. Oferta este valabilă până la 31 mai.
În zona de Fleet Management, pentru 2015 creşterea se va baza pe înlocuirea flotelor  care ajung la maturitate, precum şi pe exploatarea unui segment semnificativ de creştere, cel al întreprinderilor mici şi mijlocii.

Ce impact asupra afacerilor are schimbarea reglementărilor Băncii Centrale Europene?

Banca Centrală Europeană este într-un proces de reaşezare a supravegherii ca definiţie  şi aduce schimbări în zona de reglementare a sectorului financiar-bancar. În ultimii ani  au avut loc câteva teste de stres, inclusiv Asset Quality Review, prin care au trecut  băncile mari şi care reprezintă un exerciţiu foarte complex. Această schimbare poate fi  percepută de client ca o creştere a birocraţiei. În plus, se pune accent deosebit pe  cunoaşterea clientelei, urmărirea fluxurilor de numerar, verificarea clientului. Trăim  într-o nouă realitate. Lucrurile se reaşează atât din punct de vedere financiar-bancar,  cât şi economic. Europa se află într-o schimbare continuă. Apar noi ameninţări şi  trebuie să fim pregătiţi, să ne adaptăm capitalurile, stilul de lucru cu clienţii, modul în  care analizăm riscurile. Suntem într-o permanentă perfecţionare.

Care este situaţia în celelalte economii europene?

Finanţatorii din celelalte ţări europene se confruntă cu acelaşi tablou. Sunt şi aspecte  locale, pentru că este importantă situaţia economică din fiecare ţară. Dar în ţările din  jurul nostru, din Europa Centrală şi de Est, unde grupul UniCredit are o prezenţă mare,  există un tablou similar şi aceeaşi nevoie de finanţare a economiei reale.

Ca ritm de creştere a volumului de finanţări noi, care credeţi că vor fi „vedetele anului” pe segmentul auto?

Printre vedetele anului 2015, pariem pe noile modele ale companiei Ford: Focus,  Mondeo, Fiesta, Transit. Pentru acestea suntem convinşi că va exista cerere şi, deci,  vom obţine o creştere a volumului de finanţări.

Investiţia într-un parc auto este una importantă pentru companii. Aţi finanţat flote în prima parte a acestui an?

În prima parte din 2015 au fost finalizate cîteva tranzacţii începute anul trecut şi, în continuare, suntem în discuţii avansate pentru finanţarea unor flote importante ca  număr de maşini. În această categorie includem flotele de 90-100 de unităţi. Estimăm  continuarea acestui trend şi în 2015, pentru că sunt companii ale căror parcuri auto au  ajuns la momentul în care trebuie luată decizia de înlocuire.

Consideraţi că fondurile europene sunt o modalitate de finanţare concurentă leasingului sau, dimpotrivă, datorită componentei de cofinanţare leasingul financiar îşi găseşte astfel un nou culoar de dezvoltare?

Programele legate de fondurile europene pot fi programe garantate sau de cofinanţare, nerambursabile. Ambele cazuri reprezintă, pentru leasingul financiar, oportunităţi de  creştere în cadrul unor noi industrii şi grupuri de clienţi. Suntem în discuţii pe partea  de agricultură pentru a fi acceptaţi, ca IFN-uri, în programele de finanţare cu fonduri  europene. Se va vedea clar o revigorare când lucrurile vor intra într-o normalitate. Sumele acestea nu numai că vor finanţa proiectele în sine, ci vor debloca şi o parte din  fluxurile de numerar aferente. Indiferent de varianta de finanţare agreată în final, faptul  că acel proiect se va dezvolta va conduce la fluidizarea numerarului şi, deci, toată  lumea va avea de câştigat. Atunci oamenii vor începe să aibă încredere şi vor investi în  active noi.

Şi în cazul componentei de cofinanţare, credeţi că leasingul este o soluţie mai flexibilă pentru companii în comparaţie cu creditul?

Leasingul este, în general, o soluţie mai simplă şi uşor de accesat, principala  modalitate de garantare fiind activul care face obiectul finanţării.

Ce aşteptări aveţi de la 2015 în ceea ce priveşte mediul de business românesc?

Ne dorim stabilitate politică, deblocarea proiectelor naţionale strategice şi un cadru  legislativ care să încurajeze întreprinzătorii mici şi medii să abordeze cu încredere  proiectele pe care le-au amânat în ultimii ani.

Care sunt provocările momentului pentru UniCredit Leasing Corporation?

Printre provocările momentului aş enumera creşterea volumelor finanţate; prin  sprijinirea business-ului clienţilor noştri, menţinerea/creşterea cotei de piaţă; îmbunătăţirea calităţii serviciilor noastre şi a vitezei de aprobare/finanţare; inovaţiile şi simplificarea proceselor; extinderea parteneriatelor cu vendorii; loializarea clienţilor. Referitor la acest ultim aspect, la UniCredit Leasing Corporation, peste 40% dintre clienţi sunt clienţi recurenţi, adică se întorc după finalizarea contractelor să încheie altele noi. Tot o provocare pentru noi este şi dezvoltarea produselor către industrii de nişă.
Totodată, vom lansa noi campanii în condiţii competitive pentru finanţări acordate din  cea de-a doua tranşă de la Banca Europeană de Investiţii.

În luna iunie 2014 ati contractat o linie de finanţare de la BEI, în valoare de 50 de milioane de euro, în două tranşe. Puteţi să ne daţi câteva detalii referitor la  finanţările acordate?

Beneficiarii fondurilor au fost întreprinderile mici şi mijlocii cu o cifră de afaceri de  maximum 50 de milioane de euro şi un număr mai mic de 250 de angajaţi. Ne-am dorit  o repartizare cât mai echilibrată a fondurilor, astfel încât să acoperim cât mai multe  sectoare economice. Sumele acordate au fost utilizate pentru achiziţionarea de  echipamente productive noi, inclusiv flote, singura condiţie existentă fiind de a  direcţiona către sectorul agriculturii minim 10% din fonduri. Maturitatea liniei de  finanţare este de cinci ani. Prima tranşă a împrumutului – 25 de milioane de euro – a  fost deja utilizată, iar în 2015 derulăm noi campanii de finanţare în condiţii avantajoase, pentru utilizarea celei de-a doua tranşe de 25 de milioane de euro.

 

(Interviu publicat în revista Flote Auto, mai 2015)

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

leasing financiar
Leasing financiar

Peste 25.000 de vehicule au fost finanțate în leasing financiar în sem. I 2024

Finanțările noi de vehicule în leasing financiar au rămas pe creștere, cele...

Philip Aarsman
InterviuriLeasing operaţional

”Pentru companii, mobilitatea nu mai este un simplu cost operațional, ci o componentă strategică”

– Interviu cu Philip Aarsman, Managing Director al Business Lease România

BRD Sogelease
InterviuriLeasing financiar

”Suntem bine poziționați pentru a ne continua traiectoria de creștere”

– Interviu cu directorul general al BRD Sogelease, Gabriel Mihai

BRD Sogelease
Leasing financiar

Împrumut BEI pentru BRD Sogelease destinat finanțării IMM-urilor și întreprinderilor de dimensiune intermediară

Banca Europeană de Investiții (BEI) a acordat BRD Sogelease un împrumut de...