ads
Home Finanţare Fonduri publice AFIR își completează parcul auto cu 33 de autovehicule, în valoare de peste 3 mil. lei

AFIR își completează parcul auto cu 33 de autovehicule, în valoare de peste 3 mil. lei

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) își completează parcul auto cu 33 de autoturisme și autovehicule tip break/SUV, valoarea totală estimată a contractului fiind de aproximativ 3,1 milioane de lei.

Potrivit AFIR, noile autovehicule vor asigura condițiile potrivite pentru deplasarea personalului AFIR cu atribuții în misiunile de control și verificare pe teren, în managementul și coordonarea acestor activități, în prevenirea și diminuarea riscului de aparație a neregulilor și fraudelor în implementarea măsurilor gestionate de către Agenție, dar și pentru deplasarea în vederea participării personalului la simpozioane, conferințe, întâlniri de promovare și de analiză a măsurilor FEADR în continuare, în condiții de siguranță, pe toate tipurile de terenuri, drumuri publice sau drumuri accidentate, terenuri agricole, montane, etc.

Achiziția este împărțită în două loturi:

  • Lotul 1 – 4 autoturisme în valoare de 384.358 lei.
  • Lotul 2 – 29 de vehicule de teren în valoare de aproximativ 2,7 milioane de lei.

Pentru ambele loturi, în criteriul de atribuire, prețul are o pondere de 40%, emisiile de CO2 conform WLTP, de 20%, valoarea mixtă a consumului de carburant – 20%, Garanția – 10% și termenul de livrare – 10%.

COnform AFIR, pentru a participa la licitație, ofertanții trebuie să demonstreze un nivel minim al cifrei medii anuale pe ultimii 3 ani financiari încheiați (2021, 2022, 2023), de 384.358,84 lei fără TVA, pentru contractul aferent Lotului 1 şi 2.703.845,74 pentru contractul aferent Lotului 2.

Totodată, ofertanții trebuie să mai demonstreze că au furnizat, în ultimii 3 ani împliniți la data termenului limită pentru depunerea ofertei, produse similare celor solicitate prin caietul de sarcini, în valoare individuală sau cumulată de minim 384.358,84 lei fără TVA pentru Lotul 1, respectiv 2.703.845,74 lei fără TVA pentru Lotul 2.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 10 iulie 2024.

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

CNAIR a avizat indicatorii Drumului Expres Bacău – Piatra Neamț, în lungime de 51 de km

 

UNSAR: Aproximativ 79% dintre şoferii păgubiţi ar apela la un service în contract cu asigurătorii

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Primăria Sectorului 2
Fonduri publice

Primăria Sectorului 2 achiziționează 7 mașini hibride pentru Poliția locală

Primăria Sectorului 2 din Capitală a lansat licitația pentru achiziționarea unui număr...

Rabla Auto 2026
Fonduri publice

Programul Rabla Auto 2026. AFM a aprobat alte 1.662 de ecotichete

Administrația Fondului pentru Mediu a aprobat, miercuri, în cadrul ședinței Comitetului de...

Rabla Auto 2026
Fonduri publice

Rabla Auto 2026: AFM a aprobat 3.661 de ecotichete, în valoare de 48,1 milioane de lei

În cadrul Programului Rabla Auto 2026 destinat persoanelor fizice, Administrația Fondului pentru...

Rabla Auto 2026
Fonduri publice

Rabla Auto 2026. Peste 9.700 de dosare au fost aprobate pentru persoane fizice

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat în urma ședinței Comitetului de Avizare,...