afacerile din transporturi
Home Miscellanea Business Afacerile din transporturi, în scădere cu 7,4% în primele 10 luni din 2024

Afacerile din transporturi, în scădere cu 7,4% în primele 10 luni din 2024

În primele 10 luni din acest an, faţă de perioada corespunzătoare din 2023, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, a scăzut atât ca serie brută cu 2,8%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,5%, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică. În perioada menționată, afacerile din transporturi au scăzu cu 7,4%.

Potrivit INS, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024, scăderea cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, ca serie brută, a fost generată de scăderea înregistrată la activităţile de transport (-7,4%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (-2,1%), activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (-1,9%). În schimb, activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe au crescut cu 9,5%, iar activităţile de comunicaţii cu 0,2%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a scăzut, pe ansamblu, cu 2,5%.

Octombrie 2024 comparativ cu septembrie 2024

În octombrie 2024 comparativ cu luna anterioară, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut, pe ansamblu, cu 3,1%, datorită creşterii cifrei de afaceri din activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+17,2%), activităţile de transporturi (+7,0%), activităţile de comunicaţii (+6,7%) şi din alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+2,5%). Activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei au scăzut cu 0,9%.

Potrivit datelor INS, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna octombrie 2024, comparativ cu luna precedentă, a scăzut, pe ansamblu, cu 1,2%. În transporturi, afacerile au crescut cu 0,9%.

Octombrie 2024 comparativ cu octombrie 2023

Fașă de octombrie 2023, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a scăzut, pe ansamblu, cu 7%, ca urmare a scăderii cifrei de afaceri din activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (-14,0%), activităţile de transporturi (-9,2%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-4,7%) şi din alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (-4,6%). În schimb, activităţile de comunicaţii au crescut cu 5,7%.

Pe serie ajustată, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut, pe ansamblu, cu 8,6% comparativ cu octombrie 2023. În trasporturi, afacerile au scăzut cu 10,8%.

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Impozitul pe mijloacele de transport va fi majorat, în Capitală, cu 10,4% în 2025

 

Presiunile financiare ale românilor redefinesc prioritățile lor de consum. EY Consumer Index România 2024

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Nissan
BusinessIndustrie auto

Nissan ar putea găzdui, din 2027, asamblarea unor modele Chery la uzina din Marea Britanie

Nissan Motor a anunțat că a semnat un memorandum de înțelegere (MoU)...

componente
Business

Top 10 furnizori de componente auto și 10 cifre care dezvăluie o industrie sub presiune

După mai mulți ani marcați de crize, inflație și tranziția către vehicule...

Tesla
BusinessIndustrie auto

Deși conflictul rămâne deschis, greva angajaților suedezi de la Tesla s-a încheiat după aproape 3 ani

Tesla se află într-o dispută de lungă durată cu angajații săi suedezi,...