Afacerile Arval România au crescut anul trecut cu 12%

Arval România, compania specializată în leasing operaţional cu servicii incluse, a anunţat, pentru 2015, o creştere anuală cu 15% a flotei aflate în administrare, numărul de vehicule ajungând la 7.658 de unităţi.



arval-floteauto

Potrivit companiei, performanţele au condus la un avans semnificativ al cifrei de afaceri, aceasta atingând pragul de 37 de milioane de euro, cu 12% mai mare decât în 2014. O parte relevantă din această realizare este atribuită portofoliului brandului, întrucât 75% dintre contracte au venit de la clienţii existenţi, ce au ales să îşi reînnoiască ciclurile operaţionale.

dan-boiangiu-arval-floteauto2015 a fost un an plin de provocări pentru Arval România şi suntem fericiţi să anunţăm că s-a încheiat mai bine decât previzionasem. Cu o cotă de piaţă de aproape 17%, suntem încrezători că, punând nevoile clienţilor noştri şi ale utilizatorilor finali în vârful listei noastre de priorităţi, am reuşit să creăm o strategie câştigătoare, care livrează ROI (rata de recuperare a investiţiei, n.red.) relevant şi confirmă valoarea brandului”, afirmă Dan Boiangiu, General Manager Arval România.

Obiectivele anului 2016

Pentru anul 2016, Arval România vizează o creştere a flotei în administrare de până la 8.400 de vehicule şi planifică extinderea gamei de servicii.

Conducerea companiei intenţionează să crească nivelul de inovaţie şi să implementeze strategii de customer service personalizate nevoilor clienţilor şi consumatorilor finali.

Anul trecut a fost predominant axat pe soluţii inovatoare; am avut câteva proiecte foarte interesante în zona de digitalizare a serviciilor, pentru a simplifica managementul flotei şi pentru a îmbunătăţi traseul utilizatorului online. Anul acesta, ne concentrăm pe „experientele utilizatorilor vehiculelor” şi pe „comportamentul utilizatorilor”, aceasta din urmă fiind o zona care nu a fost încă studiată de companiile din România şi care considerăm că ne va ajuta să găsim metode noi şi eficiente de a reduce costurile, adaptându-ne la tiparele comportamentale ale utilizatorului final”, concluzionează Dan Boiangiu.

Creşterea subsidiarei româneşti este în concordanţă cu rezultatele internaţionale Arval, întrucât compania a atins următoarele praguri:

  • 255.444 de vehicule comandate (cu 9% mai mult decât în 2014);
  • 189.200 de vehicule rulate vândute (cu 3% mai multe decât în 2014);
  • Creşterea cu 8,3% a flotei Arval, ce deţine 785.000 de vehicule în întreaga lume;
  • Achiziţia în Europa a companiei GE Capital Fleet Services, ce aduce flota în administrare Arval la un total de 949.000 de vehicule.

Fondată în 1989 şi deţinută în totalitate de către BNP Paribas, compania Arval este specializată în leasing operaţional cu servicii incluse. Arval oferă clienţilor săi – profesionişti, companii mici şi mijlocii cât şi corporaţii internaţionale – soluţii customizate care optimizează mobilitatea angajaţilor lor şi externalizează riscurile asociate managementului parcurilor auto. Expertiza şi calitatea serviciilor, care sunt, de altfel, fundamentul promisiunii Arval către clienţi, sunt livrate în 28 de ţări, cu peste 5.500 de angajaţi.

Flota totală deţinută de Arval în întreaga lume ajunge la 949.000 de vehicule (decembrie 2015).

Arval este fondatorul Element-Arval Global Alliance, una dintre alianţele
strategice cu cea mai îndelungată prezenţă pentru industria de fleet management şi liderul mondial cu 3 milioane de vehicule în aproape 50 de ţări. În interiorul BNP Paribas, Arval este parte integrantă din Retail Banking.

 

 

Adaugati comentariu