rca
Home Administrare flote Asigurări Accident rutier în străinătate? Iată ce este de făcut

Accident rutier în străinătate? Iată ce este de făcut

 În cazul în care aţi fost implicat într-un accident rutier în străinătate, trebuie să urmaţi câţiva paşi pentru a gestiona cât mai uşor urmările acestuia.

Când circulaţi cu vehiculul în străinătate trebuie să ştiţi că pe perioda valabilităţii asigurării RCA pe care o deţineţi, beneficiaţi în mod automat şi de o asigurare Carte Verde valabilă pentru teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene precum şi pentru teritoriul Islandei, Norvegiei, Liechtenstein, Elveţiei şi Serbiei.

Un document de asigurare Carte Verde este valabil  pe teritoriul statelor ale căror simboluri nu sunt barate/tăiate cu ”X” pe formularul documentului.

Când sunteţi implicat într-un accident

completaţi cu atenţie toate rubricile formularului Constatare amiabilă de accident şi urmăriţi ca şi celălalt şofer să facă acest lucru

sau

aşteptaţi să vină autorităţile competente, dacă legislaţia ţării respective impune acest lucru.

Formularul Constatare amiabila de accident trebuie să fie cât mai complet şi lizibil completat.

Pentru informaţii suplimentare puteţi contacta biroul naţional din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul. Datele de contact ale birourilor naţionale le găsiţi pe verso documentului Carte Verde.

Dacă „vinovat“ de producerea accidentului este celălalt vehicul

solicitaţi o copie (şi/sau faceţi o poză) a documentului de asigurare al vehiculului „vinovat”. Biroul Asigurătorilor Rutieri din România – BARR recomandă să faceţi poze la locul accidentului, cu semnele de circulaţie, cu strada, intersecţia şi poziţia vehiculelor şi cu documentele celorlalte persoane/vehicule implicate în accident

înmânaţi celuilalt şofer o copie după documentul dumneavoastră de asigurare carte verde, după talonul auto – certificatul de înmatriculare, carnetul de conducere etc.;

anunţaţi-vă cât mai repede asigurătorul şi urmaţi recomandările acestuia.

Când circulaţi în străinătate în calitate de pasager beneficiaţi de protecţie pentru prejudiciile suferite în caz de accident fie în baza documentului Carte Verde al vehiculului în care vă aflaţi, fie în baza asigurării celuilalt vehicul, în funcţie de care dintre cele două vehicule se face ”vinovat” de producerea accidentului.

Soluţionarea cazului de daună

Dacă vehiculul ”vinovat” este înmatriculat în statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul, pentru soluţionarea cazului de daună vă puteţi adresa:

– asigurătorului RCA al vehiculului

sau

– BAAR după întoarcerea în România dacă statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul face parte din Spaţiul Economic European.

Dacă vehiculul ”vinovat” este înmatriculat în alt stat decât cel pe teritoriul căruia s-a produs accidentul, pentru soluţionarea cazului de daună de daună vă puteţi adresa:

– Biroului naţional din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul, sau

– BAAR după întoarcerea în Româ- nia dacă statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul face parte din Spaţiul Economic European şi vehiculul ”vinovat” este înmatriculat în unul din aceste state.

Dacă sunteţi vinovat de producerea accidentului

– înmânaţi celuilalt şofer o copie după documentul dumneavoastră de asigurare carte verde, după talonul auto – certificatul de înmatriculare, carnetul dvs. de conducere etc.;

– anunţaţi-vă cât mai repede asigurătorul şi urmaţi recomandările acestuia.

 

CITIŢI ŞI:

Flota Ministerului Dezvoltării Regionale creşte cu 20 de autoturisme

Operaţional Autoleasing livrează o flotă în leasing operaţional pentru MEN

Reabilitarea Transfăgăraşanului, o misiune prea grea pentru CNAIR?

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

casco
Asigurări

UNSAR: Furtunile și inundațiile au produs daune CASCO de peste 10,5 milioane lei

Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și...

omniasig
Asigurări

Top 3 despăgubiri RCA plătite de Omniasig în semestrul I

Cea mai mare despăgubire achitată pe linia RCA, în primul semestru din...

RCA
Administrare floteAsigurări

Anytime România și BRD Groupe Société Générale integrează asigurarea RCA direct în aplicația YOU BRD

Anytime România și BRD Groupe Société Générale simplifică accesul la asigurările auto...

Anytime
Asigurări

Anytime România își extinde portofoliul

Anytime România, brandul de asigurări digitale al Interamerican și parte a Grupului...