Transfăgărășan
Home Infrastructură Reabilitarea Transfăgăraşanului, o misiune prea grea pentru CNAIR?

Reabilitarea Transfăgăraşanului, o misiune prea grea pentru CNAIR?

Deşi este prevăzută în Master Planul General de Transport, reabilitarea Transfăgăraşanului pare o misiune prea dificilă pentru CNAIR. Nu numai că nu reuşeşte să demareze lucrările, dar nu poate organiza o licitaţie funcţională nici pentru realizarea documentaţiei.

Drumul Naţional DN7C, supranumit Transfăgărăşan, leagă regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania, traversând Munţii Făgăraş, cea mai înaltă zonă montană din România. Este considerat poate cel mai frumos drum din România şi unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din lume, oferind celor care îl parcurg şansa de a admira peisaje mirifice. Are o mare importanţă strategică, dar şi economică, reprezentând calea de acces către obiective turistice de prim rang cum ar fi oraşul Curtea de Argeş, fostă capitală a Ţării Româneşti, Cetatea Poenari, Barajul şi Lacul Vidraru, Cabana Valea cu Peşti, Cabana Cumpăna, Cabana Capra, tunelul Capra-Bâlea (cel mai lung tunel rutier din România, 887 m), Lacul Bâlea, Cabana Bâlea Lac, Cabana Bâlea Cascadă.

Transfăgărăşanul porneşte din DN 7, în comuna Bascov, judeţul Argeş, de lângă municipiul Piteşti şi se termină la intersecţia cu Drumul Naţional DN1, în apropierea localităţii Cârţişoara, judeţul Sibiu, având o lungime totală de 152 km.

În programul de guvernare 2017-2020, reabilitarea Transfăgărăşanului este unul dintre cele 15 proiecte rutiere prioritare, costul estimat al lucrării fiind de aproape 32 de milioane de euro, bani pe care CNAIR speră să-i obţină prin intermediul Fondului European de Dezvoltare.

În acest scop a organizat în 2018 o licitaţie pentru atribuirea contractului de servicii destinat elaborării Expertizei Tehnice pentru reabilitarea/modernizarea DN 7C (Transfagărăşan), pe o distanţă de 73 de km (între km 44 – km 117).

Din păcate, licitaţia a fost un fiasco total pentru că nu s-a prezentat niciun ofertant.

„În data de 2 iulie 2018 a fost anulată procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică pentru că nu a fost depusă nicio ofertă. Având în vedere acest aspect, CNAIR a elaborat o nouă documentaţie privind demararea unei noi proceduri de achiziţie pentru atribuirea contractului de servicii. Documentaţia se află în curs de promovare”, a precizat ministrul Răzvan Cuc, într-un document destinat Parlamentului.

Când va fi organizată licitaţie, nu se ştie. Cert este că, până la finalul lui 2020, aşa cum este scris în programul de guvernare, reabilitarea şoselei care traversează Carpaţii nu poate fi finalizată. Şi asta pentru că este necesară parcurgerea mai multor etape până la finalizarea lucrării: organizarea licitaţiei pentru întocmirea expertizei tehnice, atribuirea contractului, realizarea documentaţiei, organizarea licitaţiei pentru reabilitarea propriu-zisă, atribuirea contractului şi, în sfârşit, începerea lucrărilor de modernizare.

CITEŞTE ŞI:

Cum se aleg anvelopelor de vară

Şi contractul pentru DN 73, ce include Pasajul Rucăr-Bran, ameninţat cu rezilierea

România are numai 823 km de autostradă

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Zimbor
Infrastructură

Autostrada Transilvania. Circulația pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului ar putea fi deschisă în 2026

Pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului, lucrările au ajuns la un stadiu...

Autostrada Transilvania
Infrastructură

Autostrada Transilvania A3. În 2026, se va putea circula neîntrerupt între Târgu Mureș și Zimbor

Lucrările pe cele două viaducte de pe subsecțiunea Nădășelu – Mihăești parte...

Lețcani - Iași
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Au fost depuse 12 oferte pentru tronsonul Lețcani – Iași

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a primit 12 oferte la contractul...

adjud
Infrastructură

Cristian Pistol, CNAIR: Anul acesta, se va circula de la București la Adjud doar pe autostradă

Anul acesta, se va putea circula de la București la Adjud în...