Racovăţ
Home Infrastructură A fost redeschis Punctul de Trecere a Frontierei Racovăţ – Diakivti, dintre România și Ucraina

A fost redeschis Punctul de Trecere a Frontierei Racovăţ – Diakivti, dintre România și Ucraina

Punctul de Trecere a Frontierei Racovăţ – Diakivti, dintre România și Ucraina, a fost redeschis, vineri, în regim de trafic internaţional pietonal şi rutier, având un program de funcţionare permanent.

Punctul de trecere beneficiază de două artere de control pentru fiecare sens, intrare şi ieşire din ţară, cabine de control, spaţii interioare, echipamente tehnice şi IT. Personalul care îşi desfăşoară activitatea în supravegherea şi controlul trecerii frontierei este asigurat de la structurile Poliţiei de Frontieră.

Noul punct de frontieră, administrat de Direcţia Regională Vamală Iaşi, se alătură celor 5 puncte de trecere cu specific rutier deschise traficului internaţional la graniţa României cu Ucraina, operaţionalizarea lui urmând să asigure creşterea fluenţei traficului de călători între România şi Ucraina.

”Deschiderea acestui punct de trecere se înscrie în sfera consolidării relaţiilor bilaterale dintre cele două state, fiind în concordanţă cu prevederile Regulamentului (EC) nr. 399/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2006 privind crearea unui Cod Comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulaţii a persoanelor peste frontiere (Codul Frontierelor Schengen)”, a precizat Poliția de Frontieră.

Lungimea frontierei României cu Ucraina este de 694,4 km, iar punctele de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa cu Ucraina au fost tranzitate,anul trecut, atât pe intrare, cât şi pe ieşire de peste 4,2 milioane cetăţeni români şi străini.

PTF Racovăţ (România) – Diakivti (Republica Ucraina) se află situat în localitatea Racovăţ, jud. Botoşani şi are corespondent pe teritoriul Republicii Ucrainei localitatea Diakivti.

Punctul de Trecere a Frontierei Racovăţ a funcţionat în regim de mic trafic până în anul 2010, când activitatea a fost suspendată ca urmare a faptului că nu îndeplinea cerinţele necesare unui punct de trecere a frontierei externe, conform Catalogului Schengen.

În anul 2013, a intrat în vigoare Acordul încheiat între Guvernul României şi Cabinetul de miniştri al Ucrainei prin care s-a stabilit deschiderea în regim de trafic internaţional a trei puncte de mic trafic (Ulma, Vicovu de Sus şi Racovăţ), operaţionalizarea acestora urmând să fie realizată după finalizarea lucrărilor de reamenajare în vederea aducerii la standarde corespunzătoare şi a parcurgerii de către cele două state a procedurilor interne necesare.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Poşta Română va livra la domiciliu permisele auto şi certificatele de înmatriculare, în următorii 4 ani

Volvo și-a triplat vânzările de mașini electrice și nu va reduce prețurile, precum Tesla și Ford

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...

Boița - Cornetu
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești. Pe secțiunea Boița – Cornetu pot fi realizate doar 45% dintre lucrări

Pe secțiunea 2 Boița – Cornetu, asocierea Mapa – Cengiz din Turcia...