volvo
Home Piaţa auto Analize de piață Volvo și-a triplat vânzările de mașini electrice și nu va reduce prețurile, precum Tesla și Ford

Volvo și-a triplat vânzările de mașini electrice și nu va reduce prețurile, precum Tesla și Ford

Volvo Cars a declarat că nu intenționează să reducă prețurile modelelor electrice, precum Tesla și Ford, pentru că vânzările acestora s-au triplat anul trecut.

În 2021, aproximativ 4% din vânzările Volvo Cars au fost modele numai pe baterii, iar în 2022, ponderea a urcat, în medie, la 11%, pentru ca în decembrie să ajungă la 20%.

Constructorul auto intenționează ca jumătate din vânzările sale să fie vehicule pur electrice până la jumătatea deceniului, cu scopul de a vinde doar astfel de mașini până în 2030, una dintre cele mai ambițioase ținte ale oricărui mare producător de automobile.

Tesla și Ford au redus prețurile modelelor lor electrice. Dar directorul executiv al Volvo Cars, Jim Rowan, a declarat, citat de Financial Times, că a crescut prețurile în 2022, după ce invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia a dus la creșterea prețului litiului, un material esențial pentru baterii.

Acesta a adăugat, însă, că Volvo nu a crescut prețurile pentru clienții care comandaseră deja o mașină, ceea ce înseamnă că afacerea a ajuns să absoarbă aproximativ o treime din creșterea totală a costurilor pe parcursul anului.

Jim Rowan a precizat că se așteaptă ca prețurile litiului să scadă în acest an și Volvo ar putea reduce prețurile ca răspuns. O scădere semnificativă a prețurilor litiului „ne-ar oferi oportunitatea de a lua această decizie”, a spus el.

Dar „nu vedem nevoia” să reducem prețurile, a adăugat Rowan, din cauza volumului de comenzi de vehicule electrice pe care Volvo Cars le are.

O combinație între creșterea prețurilor materiilor prime și a cipurilor, plus întreruperea lanțului de aprovizionare din cauza blocajelor extinse cauzate de pandemia din China, a redus, anul trecut, profitabilitatea Volvo.

Profitul înainte de impozitare al companiei, excluzând activitatea de motoare care este derulată într-o societate în comun cu Geely din China, a scăzut cu 15,7%, până la 17,9 miliarde de coroane suedeze (1,61 miliarde de euro) anul trecut, oferindu-i o marjă operațională de 5,4%. Veniturile au fost cu 17% mai mari la 330,1 miliarde SKr (29,7 miliarde euro).

Volvo își propune să crească marjele la 8-10% până la jumătatea deceniului și să sporească vânzările la aproximativ 100.000 unități/lună, sau echivalentul a 1,2 milioane de unități pe an.

Rowan consideră că ambele ținte, cea de vânzări și de marjă, sunt încă realizabile, invocând planurile companiei de a lansa o gamă de vehicule electrice pentru piața vehiculelor utilitare sport mici, precum și o scădere așteptată a prețurilor litiului.

În pofida crizei costului vieții și a îngrijorărilor cu privire la recesiune pe unele piețe, Volvo nu a înregistrat o creștere a anulărilor de comenzi sau niciun indiciu de încetinire a cererii până acum.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Pentru protecția drumurilor, Guvernul limitează masa totală a vehiculelor grele de marfă

Vânzările mondiale de vehicule electrice au atins un nivel record de 10,5 mil. unități în 2022

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

exporturile
Analize de piață

Exporturile de vehicule electrice din China au continuat să crească și în luna iulie

În luna iulie, vânzările de mașini electrice și hibride plug-in din China...

producătorii auto
Analize de piață

Cât câștigă, în realitate, producătorii auto atunci când cumpărăm o mașină?

Potrivit raportului anual Automotive Performance Report, realizat de Center of Automotive Management...

Înmatriculările
Analize de piață

Înmatriculările de mașini electrice, în creștere anuală cu 57% în luna iulie; cota de piață – 7%

Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 28% în iulie 2026 față...

BYD
Analize de piață

BYD urcă pe locul 5 în România în segmentul EV și PHEV, în luna iulie

BYD, cel mai mare producător mondial de autovehicule cu energie nouă (NEV),...