autospeciale-isu
Home Piaţa auto Opt autospeciale de transport pentru flota ISU

Opt autospeciale de transport pentru flota ISU

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a primit cele opt autospeciale pentru stingere de mare capacitate, achiziționate în cadrul Proiectului ,,Răspunsul eficient salvează vieți II”. Vehiculele vor completa parcurile auto ale inspectoratelor din județele Bistrița-Năsăud, Brașov, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Vrancea, Iași și Suceava.

Noile autospeciale, cu o capacitate de 5000 litri de apă, sunt destinate intervențiilor pentru stingerea incendiilor și asigurarea necesarului de apă în comunitățile afectate de producerea situațiilor de urgență. Totodată, acestea dispun de echipamente de prim ajutor medical, iar prin caracteristicile lor, pot efectua misiuni în zone cu drumuri greu accesibile, în orice anotimp al anului.

Noile vehicule vor înlocui mașinile de stingere a incendiilor, cu durata de utilizare depășită și o vechime de peste 30 de ani.

Cele opt autospeciale reprezintă debutul unui proiect mai mare, prin intermediul căruia Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va achiziționa autospeciale cu echipament specific pentru transportul scafandrilor la intervenție, motopompe remorcabile de mare capacitate, autopompe cisternă de mare capacitate (5000 litri și 9000 litri), ambarcațiuni de salvare din aluminiu cu motor, autocamioane transport materiale la intervenție și autospeciale transport a personalului.

Proiectului ,,Răspunsul eficient salvează vieți II” (Efficient Response Saves Lives II) este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, Axa prioritară 5 — Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea și gestionarea riscurilor. Acesta se va derula pe parcursul anului 2016 și beneficiază de un buget total de 24.517.780,50 Euro (110.410.920,90 lei).

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Fernando Badia
BusinessMiscellaneaPiaţa auto

Fernando Badia, noul Head of Sales Europe and International la Volkswagen

Fernando Badia preia conducerea diviziei de Vânzări Europa și Internațional. El aduce...

Mercedes
Administrare floteAutoturismePiaţa autoTehnologie

Mercedes întoarce foaia. Ce se schimbă în viitoarele modele ale mărcii

Mercedes-Benz pregătește o schimbare importantă în filosofia de proiectare a habitaclurilor. Constructorul...

Jeep
AutoturismePiaţa auto

Episodul 2 al mini-seriei Jeep® Capability Stories

În cel de-al doilea episod al seriei Jeep® Capability Stories, explorarea continuă...

Marco Polo
MiscellaneaPiaţa autoVehicule comerciale uşoare

Marco Polo, mai mult confort, producție integrată și tehnologii noi pentru segmentul premium al vehiculelor recreaționale

Mercedes-Benz continuă dezvoltarea gamei dedicate vehiculelor recreaționale prin lansarea unei versiuni actualizate...