separator_beton
Home Infrastructură Montarea separatoarelor de sens pe DN1 continuă

Montarea separatoarelor de sens pe DN1 continuă

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunță că începând cu data de 28 iulie 2016, ora 20.00 va continua execuția lucrărilor de montare a separatoarelor de sens de tip parapete rigid prefabricat din beton pe DN 1, în zona pasajului rutier Ikea.

CNADNR reamintește că pe pasaje se montează parapete rigide din beton, iar în calea curentă, parapete metalice.

Lucrările executate vor afecta ambele căi de circulație şi vor fi închise benzile centrale, astfel circulația se va desfășura pe două benzi pe sens.Îîn zilele de sărbători legale nu vor fi executate lucrări, nefiind instituite restricții
de circulație.

”Montarea acestor separatoare este foarte importantă pentru asigurarea siguranței circulației. Decizia de a se lucra pe timp de noapte a fost luată de către conducerea CNADNR pentru creşterea ritmului de montare a separatoarele de sens. De aceea lucrările se desfășoară doar pe perioada nopții”, au precizat reprezentanții companiei.

CNADNR, împreună cu Poliția Rutieră au stabilit ca toate aceste lucrări să se desfășoare în anumite intervale orare, când traficul este mai scăzut, astfel încât impactul lucrărilor asupra celor care tranzitează zona să fie cât mai mic.

Compania face apel în continuare la șoferi să circule cu respectarea regulilor de circulație, mai ales cu viteza legală, pentru că montarea acestor parapete nu va exclude producerea de accidente cauzate de viteza excesivă.

Ulterior, lucrările vor fi continuate pe următoarele lucrări de artă:

  • pasajul rutier de la km 9+850 – zona Metro şi
  • pasajul de la km 12+384 – zona Otopeni.

Până la această data au fost instalați 3800 metri liniari de parapete metalic și 350 metri liniari parapete New Jersey.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...