Rabla Auto 2025
Home Piaţa auto Flotă verde Rabla Plus. Accesul companiilor de leasing operațional la eco-tichete va fi extins

Rabla Plus. Accesul companiilor de leasing operațional la eco-tichete va fi extins

Autoritatea Fondului pentru Mediu va extinde, în exerciţiul financiar 2025 – 2030, accesul companiilor de leasing operațional la eco-tichete, potrivit declarațiilor ministrului Mediului, Mircea Fechet, făcute în cadrul conferinţei de presă dedicată anunţării câştigătorilor competiţiei „Best Electric Car in România – ediţia 2024”.

„Una peste alta, vreau să asigur încă o dată întreaga industrie, importatorii, producătorii, asociaţiile din domeniu, de disponibilitatea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Speranţa mea este aceea că vom reuşi, şi în anii viitori, să bugetăm aşa cum şi anul acesta am reuşit să bugetăm o sumă-record la „Rabla Plus”, respectiv un miliard de lei, şi nu pot decât să mă aştept să-i cheltuim. Dacă discutăm despre subvenţionarea leasingului, aceasta este o discuţie pe care am tot avut-o la minister şi abia aştept să definitivăm modalitatea în care vom finanţa în viitorul exerciţiu financiar 2025-2030. Nu cred că avem cum să nu finanţăm leasingul operaţional pentru maşinile electrice”, a spus Mircea Fechet.

Încă din 2022, Asociația Societăților de Lleasing Operațional (ASLO) a elaborat o propunere legislativă pentru a permite accesul direct al clienților de leasing operațional la eco-tichete, întrucât astăzi aceastea sunt disponibile doar pe firma de leasing și nu pe utilizator. Drept urmare, fiecare companie de leasing operațional nu poate primi decât un număr limitat de eco-tichete, pentru a nu se încăla reglementările privind ajutoarele de minimis.

„Dacă acest demers ar avea succes și tichetele ar fi oferite per utilizator și nu per firma de leasing, parcul auto green din România ar avea șanse suplimentare de extindere”, consideră reprezentanții ASLO.

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

POLI AutoFEST 2024: Revoluția automobilistică prinde viață la POLITEHNICA București!

 

Ce înseamnă cu adevărat un SUV? Află caracteristicile acestei clase

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

electrificarea
Flotă verde

Tendințe în electrificarea flotelor. Interesul companiilor crește, însă adoptarea rămâne prudentă

32% dintre companii declară că au în plan trecerea către o flotă...

Leasingul operațional
Leasing operaţional

Companiile aleg cu precădere leasingul operațional la achiziția flotelor auto. Studiu Business Lease

Leasingul operațional continuă să fie principala metodă de achiziție a autovehiculelor de...

STB
Flotă verdeTransporturi

Aproape jumătate de miliard de lei pentru modernizarea și înverzirea flotei STB

Flota Societății de Transport București (STB) va beneficia de o infuzie de...

electrice
Flotă verde

Explozie de modele electrice sub 25.000 de euro, dar oferta de vehicule termice rămâne mai generoasă. Studiu T&E

Aproape 40 de modele electrice noi au fost lansate în prima jumătate...