Rabla Auto 2025
Home Finanţare Fonduri publice AFM deschide o nouă sesiune ”Rabla Plus”, destinată persoanelor fizice

AFM deschide o nouă sesiune ”Rabla Plus”, destinată persoanelor fizice

Persoanele fizice se pot adresa, începând de joi, 23 noiembrie, producătorilor sau dealerilor validaţi în cadrul programului”Rabla Plus” pentru a achiziţiona autoturisme noi, nepoluante, a anunțat, luni, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Noua sesiune a programului de va derula în perioada 23 noiembrie 2023, ora 10:00 – 8 decembrie 2023, ora: 23:59.

„Am hotărât să deschidem o nouă sesiune de finanţare, în urma solicitărilor foarte mari din partea persoanelor fizice. De asemenea, am identificat sume neutilizate din sesiunea anterioară şi le-am pus la dispoziţie în această sesiune. Acest program contribuie la dezvoltarea unui transport mai puţin poluant şi la îmbunătăţirea calităţii aerului în aglomerările urbane. Sumele acordate sunt menite să încurajeze persoanele fizice să-şi achiziţioneze autoturisme noi cu tehnologii nepoluante care oferă o alternativă mai ecologică, economică şi convenabilă pentru transport, în special în contextul în care se doreşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a dependenţei de combustibili fosili”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu Adrian Neculaescu.

Bugetul alocat acestei sesiuni „Rabla Plus” este de 72,655 milioane de lei.

În cadrul programului, solicitantul beneficiază de un ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare cel puţin a unui autovehicul uzat, dar se pot preda spre casare maximum două autovehicule rulate.

Cuantumul finanţării este de 51.000 de lei pentru un autovehicul nou 100% electric sau un autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, respectiv 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, cu excepţia motocicletelor, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat.

De asemenea, se oferă 54.000 de lei pentru un autovehicul nou full electric sau un autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, precum şi 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate.

AFM precizează că pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară casat, se adaugă un eco-bonus de 1.500 lei.

Ecotichetul se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depăşeşte suma de 75.000 euro, cu TVA inclusă.

În acelaşi timp, ecotichetul oferit pentru achiziţionarea unei motociclete electrice este 26.000 de lei, la care se poate adăuga un ecobonus de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Listele cu producătorii şi dealerii auto care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituţiei, la secţiunile dedicate programelor.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Top 5 mașini second hand care se vând cel mai rapid

4 sfaturi pentru a conduce vehiculele electrice pe timp de iarnă

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Rabla Auto 2026
Fonduri publice

Rabla Auto 2026. Peste 9.700 de dosare au fost aprobate pentru persoane fizice

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat în urma ședinței Comitetului de Avizare,...

Rabla Auto 2026
Fonduri publice

Rabla Auto 2026. Fondurile alocate mașinilor electrice au fost epuizate în 10 zile

Bugetul de 120 de milioane de lei destinat autovehiculelor electrice în  programul...

subvențiile
Fonduri publice

Aproape jumătate din subvențiile acordate de Germania pentru mașini electrice au ajuns la gospodăriile cu venituri mici

Aproape jumătate din aprobările acordate în cadrul schemei de subvenționare a vehiculelor...

Rabla Auto 2026
Fonduri publice

Programul Rabla Auto 2026. Peste 11.000 de dosare depuse în prima oră; bugetul pentru motociclete a fost epuizat în 9 minute

În prima oră de la deschiderea sesiunii de înscriere în cadrul Programului...