Craiova - Piteşti
Home Infrastructură Două oferte pentru finalizarea tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești

Două oferte pentru finalizarea tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești

Două asocieri de constructori au depus oferte pentru finalizarea tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești, a anunţat, joi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit CNAIR, până la termenul limită au depus oferte următorii operatori economici:

  • Asocierea SA & PE Construct (lider de asociere) – Spedition UMB – Tehnostrade SRL (România),
  • Asocierea Ozaltin Insaat Ticaret VE Sanayi (lider de asociere) – Strade Bauunternehmung – Visio Construction Works (Turcia – România).

Obiectul procedurii de achiziţie publică îl reprezintă atribuirea contractului de tip Fidic Roşu (contract de construcție cu proiect realizat de beneficiar) pentru finalizarea lucrărilor rămase de executat aferente tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești, în lungime de 17,7 km.

Durata pentru finalizarea lucrărilor rămase de executat este de 18 luni, iar perioada de garanţie a acestora va fi de minimum 60 de luni, aceasta putând fi extinsă până la 120 de luni, în funcţie de aspectele ofertate de către operatorii economici participanţi la procedură.

Valoarea estimată a procedurii este de 544,1 milioane de lei (fără TVA), sursa de finanţare fiind asigurată prin fonduri europene nerambursabile.

CNAIR precizează că, în perioada următoare, Comisia de Evaluare va analiza ofertele în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire şi cu legislaţia în vigoare în domeniul achiziţiilor publice.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a menţionat faptul că pe traseul cu o lungime de 17,7 de km, câştigătorul licitației trebuie să finalizeze în 18 luni lucrările care au rămas de executat la momentul rezilierii contractului anterior: cinci poduri, patru pasaje, un nod rutier şi o parcare de scurtă durată.

Oficialul a adăugat că, la data rezilierii precedentului contract, progresul fizic al lucrărilor era de 57,06%.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Tendințele pieței de leasing financiar în 2023

Infrastructura din Dobrogea va beneficia de investiții în valoare de 139 milioane de euro

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Râmnicu Vâlcea
Infrastructură

Guvernul a aprobat reabilitarea unei secțiuni din șoseaua care conectează Râmnicu Vâlcea de Autostrada Sibiu – Pitești

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a unei...

italia
Infrastructură

Dacă rămâi blocat în trafic pe anumite autostrăzi din Italia, poți cere returnarea taxei de drum

Călătoriile de vară către coasta italiană ar putea deveni ceva mai puțin...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Luni încep lucrările pe lotul 1D Joseni – Ditrău, situat în jud. Harghita

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a avizat Proiectul Tehnic de Execuție...

Petricani
Infrastructură

Un pas înainte pentru construirea Pasajului Petricani. Unde va fi amplasat?

Consiliul General al Municipiului București a aprobat asocierea Primăriei Municipiului București (PMB),...