Advertisement

Balş
Home Infrastructură DEx Craiova – Pitești. Sectorul Balş-Slatina ar putea fi construit până la 1 Mai

DEx Craiova – Pitești. Sectorul Balş-Slatina ar putea fi construit până la 1 Mai

Lucrările pe sectorul Balş-Slatina (39,85 km), parte din Drumul Expres (DEx12) Craiova – Pitești, au avansat corespunzător în sezonul rece, au afirmat reprezentanții Asociaţiei Pro Infrastructură, care se întreabă, însă, dacă se va putea circula pe acest tronson la 1 mai.

”Circulăm pe DEx12 Balş-Slatina de 1 mai? Aceasta este întrebarea. Constructorul, UMB, a avansat bine în sezonul rece, aşa cum ne-a obişnuit şi, din cele trei puncte critice majore, două sunt ca şi rezolvate: podul peste Olteţ şi culeea de est a podului peste Olt şi Balta Milcov”, au transmis reprezentanţii asociaţiei.

Potrivit acestora, zona subtraversărilor de la Găneasa poate crea probleme, iar evitarea tranzitării celor două orașe va fi amânată cu câteva luni

”Încă nu avem informaţii clare dacă, tehnic şi birocratic, execuţia celui de-al doilea pod feroviar peste DEx12 se poate face sub trafic. Dacă da, atunci avem toate şansele să circulăm de 1 mai, evitând complet cele două oraşe în care şoferii pierd chiar şi 90 de minute. Dacă nu, tranzitarea zonei va da în continuare dureri de cap. Şi mai grav este că, dacă podul feroviar nu se poate construi sub trafic, inaugurarea se poate amâna cu multe luni, posibil chiar spre finalul verii”, au mai arătat reprezentanţii asociaţiei.

Secţiunea Balş-Slatina este parte din Drumul Expres Craiova-Piteşti şi pentru realizarea sa au fost încheiate două contracte, ambele cu Asocierea UMB Spedition, Tehnostrade – Consitrans în data de 3 decembrie 2018. Potrivit documentelor, proiectarea durează 12 luni, iar execuția, 24 de luni. Lucrările în teren au fost demarate în toamna lui 2019 şi termenul de finalizare a fost extins până în această primăvară.

 

CITEȘTE ȘI:

AFM își externalizează serviciile de evaluare a dosarelor de finanțare în cadrul mai multor programe

Numărul de cumpărători prin e-commerce din mediul urban a crescut cu 733% comparativ cu 2010

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Focșani - Brăila
Infrastructură

Documentația pentru Drumul Expres Focșani – Brăila, transmisă la ANAP

Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis, spre validare către Agenția Națională...

DN 2
Infrastructură

Constructor desemnat pentru modernizarea Centurii Bucureşti, între DN 2 şi A2

Asocierea Maristar COM – Hydrostroy AS – Patstroy VDH EAD a câştigat...

Ruse
Infrastructură

Proiectarea celui de-al doilea pod între Giurgiu și Ruse, la un pas de lansarea în licitație

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, vineri, la...

Bârlad
Infrastructură

Circulaţia rutieră a fost deschisă pe VO Bârlad. Cei 11,2 km au fost construiți în 6 ani

Circulaţia autovehiculelor a fost deschisă oficial, joi, pe Varianta Ocolitoare (VO) Bârlad,...