FORT
Home Administrare flote Juridic Bulgaria solicită doar carte de identitate sau pașaport la intrarea în țară

Bulgaria solicită doar carte de identitate sau pașaport la intrarea în țară

Persoanele care sosesc din România pot intra în Bulgaria fără a fi obligate să prezinte alte documente, cu excepţia documentelor de călătorie – carte de identitate sau paşaport, arată Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Noile măsuri se aplică până la data de 31 iulie. Potrivit informaţiilor publicate de autorităţile bulgare, pe teritoriul Republicii Bulgaria se aplică sistemul de clasificare a statelor de provenienţă pe mai multe zone (verde, portocalie, roşie), în funcţie de gradul de răspândire a Covid-19 în aceste state. De asemenea, a fost instituită o categorie/zonă specială, în care a fost inclusă şi România, precizează sursa citată.

Mai multe informaţii cu privire la clasificarea statelor pe zonele menţionate anterior (verde, portocalie, roşie), respectiv condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care sosesc în Republica Bulgaria din acele state, precum şi eventuale excepţii de la aceste măsuri pot fi consultate pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe: www.mae.ro/node/51904. Totodată, lista statelor clasificate în funcţie de zonă poate fi consultată şi pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii din Republica Bulgaria.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: 0035929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: 00359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51904 şi sofia.mae.ro, informarea temeinică anterior deplasării în străinătate şi respectarea cu stricteţe a măsurilor aplicabile în contextul pandemiei de Covid-19.

 

CITEȘTE ȘI:

Ducato 2021, noile caracteristici majore

Germania ajunge la 1 milion de automobile electrice pe şosele

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

mașini second hand
Auto rulateJuridic

Câte mașini second hand vor putea aduce românii din străinătate? Propunerea Ministerului Mediului

Ministerul Mediului vrea să limiteze importurile de maşini second hand şi să...

Raportarea ESG
Flotă verdeJuridic

Raportarea ESG stimulează inovația în mobilitatea corporativă

Multe companii încă văd raportarea de mediu, socială și de guvernanță (ESG)...

vîncărcarea mașinilor electrice
Juridic

Scandal în Marea Britanie. Reducerea TVA de la 20% la 5% pentru încărcarea mașinilor electrice se decide în instanță

Un tribunalul de primă instanță din Marea Britanie a decis, în februarie,...