Advertisement

Home Piaţa auto Flotă verde Honda anunță electrificarea 100% până-n 2040

Honda anunță electrificarea 100% până-n 2040

Honda își alătură numele pe lista companiilor care și-au fixat un termen pentru electrificarea completă a gamei de vehicule. Producătorul japonez a stabilit drept termen anul 2040. Dar nu renunță la tehnologiile care folosesc hidrogenul.

Toshihiro Mibe, noul CEO al Honda, a declarat: ”Pentru a ne atinge obiectivul legat de emisiile zero vom crește ponderea vehiculelor electrice (EV) și a celor cu pile de combustibil (FCV) vândute la nivel mondial. Obiectivul este de 40% din total până în 2030, 80% până în 2035 și apoi 100% la nivel global până în 2040”.

Planurile Honda pentru America de Nord

Honda își propune să folosească drept pilon strategic alianța cu General Motors. Honda și GM dezvoltă două automobile EV de dimensiuni mari, folosind bateriile Ultium ale GM. Acestea ar urma să fie introduse pe piață ca modele 2024, unul sub brandul Honda, iar celălalt, sub Acura.

Începând cu a doua jumătate a deceniului, Honda va lansa o serie de noi modele EV care adoptă e: Architecture. Este vorba despre platforma complet nouă prezentată la Shanghai. Aceste modele EV vor fi introduse mai întâi pe piața nord-americană , apoi în alte regiuni ale lumii.

Obiective pentru China

În China, Honda comercializează deja modele EV folosind resursele locale.”Vom pune accent și mai mult această abordare de aici înainte. Vom introduce 10 modele EV în următorii cinci ani”, spune Toshihiro Mibe. El a precizat că se va consolida colaborarea cu CATL în domeniul bateriilor electrice.

În ceea ce privește modelele, primul din seria anunțată urmează să fie versiunea de producție a conceptului Honda SUV e:. Un model care este programat să fie pus în vânzare în primăvara anului 2022.

Strategia în Japonia

În Japonia, Honda vizează ca numai 20% din gamă să fie compunsă din unități EV/FCV până în 2030. Ulterior se vor respecta pașii de pe celelalte piețe globale. În schimb, aici se intenționează ca până în 2030 să fie transformate în vehicule electrice inclusiv modelele hibride.

O altă direcție este lansarea unui model electric în segmentul K-car, în 2024. Și continuarea electrificării mini-vehiculelor (hibride + EV). După cum, Honda își propune ca în segmentul bateriilor să meargă pe abordarea „producție locală și furnizori locali”. Ceea ce înseamnă că va pune umărul la creșterea producției de baterii ân Țara Soarelui Răsare.

Toshihiro Mibe spune că Honda este interesată și de domeniul serviciilor de mobilitate (MaaS). Iar țelul companiei este de a introduce pe piață, la mijlocul deceniului, Cruise Origin, vehiculul electric autonom pe care îl dezvoltă împreună cu GM și Cruise. Dezvoltarea infrastructurii pentru primele teste ar urma să înceapă chiar în acest an.

FCV, un pariu pierdut pentru Honda?

Honda nu este primul constructor care își anunță planurile privind electrificarea. Același lucru l-au făcut deja BMW Group, General Motors, Ford, Jaguar Land Rover și multe alte companii. În schimb, producătorul auto japonez nu vorbește în planurile sale doar despre vehicule cu baterie electrică. Ci și pe folosirea hidrogenului. Varianta este luată în calcul pentru că, spun surse din industrie, pentru că vehiculele cu baterie electrică urmează să fie lansate în a doua parte a acestui deceniu.

Sigur, din punct de vedere tehnic, vehiculele cu celule de combustibil ce folosesc hidrogenul sunt considerate vehicule electrice. Deoarece acestea alimentează motoarele electrice. Pe de altă parte însă, lanțul de aprovizionare cu hidrogen depinde în mare măsură de industria combustibililor fosili. Și, dacă Toshihiro Mibe, care este mai determinat în ceea ce privește electrificarea, nu va lua măsuri ca ponderea EV să fie, cît mai rapid, superioară modelelor FCV, acest lucru ar putea să-i coste pe cei de la Honda pe termen mediu.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Flotă verde

Volvo EX90 va ajunge la clienții din România începând cu luna noiembrie

Volvo anunță că primul SUV EX90 integral electric a fost lansat pe...

Flotă verde

Allview Auto a comercializat deja 100 de unități CityZEN

Compania Allview Auto, care comercializează în România mașinile electrice CityZEN, și-a atins...

APIA
Flotă verdeFonduri publice

Flota APIA se extinde cu 36 de mașini electrice prin Rabla Plus

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a lansat licitația pentru...

Flotă verde

Leapmotor vine în România

Leapmotor International a desemnat AUTOGREEN MOTOR, care face parte din grupul AUTOITALIA,...