metrou M6
Home Infrastructură Ministrul Transporturilor a depus plângere penală la DNA împotriva celor responsabili pentru blocarea metroului

Ministrul Transporturilor a depus plângere penală la DNA împotriva celor responsabili pentru blocarea metroului

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a depus plângere penală la DNA în care îi acuză pe cei responsabili de blocarea metroului de zădărnicirea combaterii bolilor, abuz în serviciu şi infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate.

„Tocmai am depus plângere penală la DNA împotriva celor responsabili pentru blocarea metroului bucureştean astăzi, pentru următoarele infracţiuni: zădărnicirea combaterii bolilor, abuz în serviciu, trafic de influenţă, folosirea funcţiei pentru favorizarea altor persoane, folosirea de către liderii sindicali a influenţei şi autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri şi foloase necuvenite, şantaj, infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate. Cerem procurorilor să identifice persoanele către care să ne îndreptăm pentru a recupera banii în instanţă civilă. Prejudiciul este în curs de cuantificare”, a precizat ministrul.

Acesta arată că” acţiunea ilegală a unui grup mafiot de a lua un oraş ostatic” nu poate rămâne fără un răspuns ferm din partea autorităţilor şi din partea justiţiei.

„Metroul trebuie eliberat şi trebuie să revină în circulaţie. Abia atunci se poate organiza un dialog adevărat despre problemele metroului. Conturile grase ale firmei controlate de Ion Rădoi nu sunt un subiect legitim de dialog şi nici nu trebuie alimentate din vistieria statului”, subliniază Cătălin Drulă.

Circulaţia trenurilor de metrou este blocată vineri de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri.

„Aşa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acţiune sindicală, în timpul căreia reprezentanţii USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex. Deşi sindicaliştii au lăsat de înţeles că ar avea o listă de cereri, invitaţiile repetate de întâlnire cu managementul companiei au fost ignorate complet pe parcursul nopţii”, au declarat reprezentanţii Metrorex.

Aceștia subliniază, că, din cauza acţiunii sindicatului, dar mai ales pentru siguranţa membrilor acestuia, care se aflau pe calea de rulare, liniile de metrou nu au putut fi puse sub tensiune pentru operarea trenurilor de pasageri.

„Pe această cale dorim să adresăm scuze bucureştenilor şi îi rugăm să înţeleagă că, deşi considerăm acţiunea sindicală nejustificată, nu putem risca viaţa unor oameni. De asemenea asigurăm locuitorii Capitalei că întreprindem toate acţiunile legale la dispoziţia noastră pentru a reporni activitatea metroului în siguranţă”, mai precizează reprezentanţii Metrorex.

Protestul vine la numai o zi după ce Metrorex a anunţat că a notificat firma care administrează spaţiile comerciale din incinta staţiilor de metrou că, până la data de 2 aprilie, aceste spaţii trebuie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran.

Potrivit Unităţii – Sindicatul Liber Metrou (USLM), 80% dintre magazine sunt proprietatea sindicatelor din metrou.

Numărul călătorilor care circulă zilnic cu metroul în Capitală se ridică la aproximativ 700.000 de persoane.

 

CITEȘTE ȘI:

Premierul Cîțu: Noile restricții vor fi aplicate începând de duminică

Cerere de fonduri europene pentru modernizarea și construcția a 58 de poduri din 15 județe

Ministerul Finanțelor a prelungit o serie de măsuri fiscale

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

autonomie extinsă
JuridicTehnologie

China înăsprește reglementările pentru vehiculele electrice cu autonomie extinsă

China introduce noi reglementări tehnice pentru vehiculele electrice cu autonomie extinsă (EREV)....

emisii CO2
Juridic

Standardele privind emisiile de CO2. Furnizorii de componente auto solicită ajustarea foii de parcurs

În timp ce UE se pregătește să își revizuiască obiectivele de emisii...

industria auto
Industrie autoJuridic

Devine reglementarea în industria auto un atu sau un obstacol? Europa vs China

În timp ce Europa se luptă să își controleze propriile reglementări în...

Transfăgărăşan
Infrastructură

Vine vara și pe Transfăgărășan. Circulația ar putea fi deschisă vineri, 12 iunie

Dacă starea carosabilului și condițiile meteo o permit, circulația pe Transfăgărășan va...