vehicule abandonate
Home Transporturi Peste 40 de vehicule abandonate au fost ridicate de pe străzile din Sectorul 1 al Capitalei

Peste 40 de vehicule abandonate au fost ridicate de pe străzile din Sectorul 1 al Capitalei

Polițiștii locali din Sectorul 1 au ridicat de pe domeniul public un număr de 42 de vehicule abandonate, iar 177 de vehicule au fost îndepărtate de pe străzi de către proprietari în urma somării acestora. În plus, de la începutul anului și până în prezent, au fost identificate alte 366 de mașini abandonate, numărul total de astfel de autovehicule aflate în evidența polițiștilor locali fiind de 1.229.

Potrivit Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public, mașinile abandonate sunt acele autovehicule care se află pe domeniul public sau privat al statului de cel puțin 6 luni, al căror proprietar sau deținător legal este cunoscut și despre care există indicii că nu mai îndeplinesc condițiie de circulație.

”Acțiunile de identificare și ridicare a vehiculelor abandonate sau fără stăpân de pe străzile Sectorului 1 vor continua până când domeniul public va fi eliberat, iar orașul va fi redat oamenilor”, au menționat reprezenatnții primăriei Sectorului 1.

La începutul lunii februarie 2021, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a semnat o dispoziție privind ridicarea de pe domeniul public a unor vehicule abandonate.

 

CITEȘTE ȘI:

Vânzările de autoturisme noi au scăzut cu 39,6% în primele două luni

Brigada Autostrăzi a reținut 23 de permise pentru viteză excesivă. În 4 cazuri se circula cu peste 200 km/h

Combustibilii sintetici îi vor înlocui pe cei fosili, spune ministrul german al Transporturilor

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Milano
Transporturi

Parcare gratuită în Milano pentru cei care folosesc o mașină la comun

Municipiul Milano și Zona Metropolitană a acestuia, în colaborare cu platforma BePooler,...

PNRR
Flotă verdeTransporturi

Bilanț PNRR: Peste 1.100 de vehicule nepoluante și mii de stații de încărcare, raportate de Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării a anunțat, luni, că a atins și a depășit țintele...

Ningbo Ocean Shipping
Transporturi

Chinezii de la Ningbo Ocean Shipping intră pe piața transportului de automobile. Prima navă aduce 5.400 de mașini electrice în Europa

Ningbo Ocean Shipping, divizia de transport maritim de linie a grupului Ningbo-Zhoushan...

diesel Euro 5
JuridicTransporturi

Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni...