bucurești
Home Administrare flote Juridic CORONAVIRUS . Se reintroduc o serie de restricții

CORONAVIRUS . Se reintroduc o serie de restricții

Comitetele pentru Situații de Urgență au început să reia impunerea unor restricții anti-coronavirus în tot mai multe localități, ca urmare a creșterii numărului de cazuri Covid-19. Primele măsuri au fost luate în București, Sibiu și Galați.

Astfel, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă din Bucureşti (CMBSU) a anunțat, că, începând de miercuri, restaurantele și cafenelele se vor închide în interior. Excepție vor face doar hotelurile, care vor putea să păstreze restaurantele deschise în interior pentru clienți. Totodată, vor fi închise și sălile de spectacole și concerte. Toate aceste activitățile vor fi reluate în momentul în care rata incidenței cazurilor va scădea din nou sub 1,5.

De asemenea, CMBSU a aprobat şi măsura recomandată de DSP Bucureşti ca masca să fie obligatoriu purtată în jurul şcolilor, pe o distanţă de 100 de metri, au adăugat sursele citate. Astfel, masca va fi obligatorie în jurul școlilor, de la 7:45 la 21:15.

CMBSU nu a decis să fie închise şi sălile de jocuri de noroc din Capitală.

La rândul lor, autorităţile gălăţene au decis să suspende, începând de marţi până pe 12 octombrie, activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor din municipiul Galați şi din comunele Cuca, Şendreni şi Vânători.

Restaurantele şi cafenelele aflate în pensiunile şi hotelurile din localităţile menţionate rămân deschise doar pentru clienţi. De asemenea, unităţile pot prepara produse care nu se consumă la faţa locului.

Tot pe fondul măsurilor anti-coronavirus, timp de o săptămână va fi suspendată şi activitatea cazinourilor din Galaţi. În plus, nu vor fi deschise cinematografele şi teatrele, iar spectacolele şi evenimentele culturale sunt interzise în toate localităţile menţionate.

În același context, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Sibiu a decis, marţi, că devine obligatorie purtarea măştii de protecţie în spaţiile publice deschise din localităţile Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal, unde slujbele se vor oficia doar în curţile bisericilor şi vor fi închise majoritatea restaurantelor, începând de miercuri, 7 octombrie, până în 20 octombrie.

Începând cu data de 7 octombrie, ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00 se va institui obligaţia purtării măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele aflate pe teritoriul localităţilor Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal prezente în toate spaţiile publice deschise. Se vor excepta de la această măsură copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Majoritatea restaurantelor vor fi închise, excepţie fac mall-ul şi marile magazine şi restaurante din lanţuri multinaţionale din localitatea Şelimbăr.

Prefectura Sibiu a recomandat, ca măsură anti-coronavirus, ca slujbele să fie oficiate în curţile bisericilor şi credincioşii trebuie să poarte masca de protecţie şi să păstreze distanţa fizică de 2 metri între persoane.

 

CITEȘTE ȘI:

Trei oferte pentru finalizarea construcției VO Tecuci

Reclamațiile pe segmentul RCA, în creștere. Peste 17.000 de petiții în primele 6 luni

ARB: Revigorarea creditării s-a bazat pe avansul împrumuturilor pentru companii

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

consumul de combustibil
Industrie autoJuridic

Noile norme din SUA privind consumul de combustibil aduc constructorilor auto economii de peste 60 mld.$

Administrația americană a finalizat noile norme privind consumul de combustibil al vehiculelor,...

trasabilitate
Juridic

Noile reglementări europene obligă operatorii economici să asigure o trasabilitate strictă a vehiculelor înainte de vânzare

Regulamentul (UE) 2026/1738 stipulează că operatorii economici care transferă un vehicul rulat...

kilometrajul
Juridic

Cumpărătorii de vehicule rulate nu știu unde să raporteze o mașină cu kilometrajul fraudat

Un nou sondaj carVertical în rândul cumpărătorilor europeni de vehicule rulate a...

ACEA
Industrie autoJuridic

ACEA cere amânarea normelor stricte privind bateriile în comerțul UE-Marea Britanie

Din 2027, reguli de origine mult mai stricte se vor aplica bateriilor...