încărcare electrică
Home Piaţa auto Analize de piață Înmatriculările de mașini electrice au explodat în primul trimestru din 2020

Înmatriculările de mașini electrice au explodat în primul trimestru din 2020

Covid-19 pare a fi scos ce e mai pur din clienții de autoturisme, ca să folosim o exprimare… plastică. Într-o perioadă în care autoturismele cu motoare diesel și pe benzină au suferit regrese dramatice, înmatriculările de mașini electrice și PHEV au explodat!

Din raportul publicat azi de către ACEA (Asociația Europeană a Constructorilor de Automobile), reies două aspecte importante: procentual, declinul autoturismelor pe benzină și al celor diesel a fost egal, în timp ce autovehiculele cu încărcare la priză și-au dublat înmatriculările.

➡ Înmatriculări vehicule comerciale pe țări 💡

Chiar și după regresul cu 32,2% al mașinilor pe benzină, situația generală a înmatriculărilor din Europa în primul trimestru arată un monopol al acestora, care însumează 52,3% din total, urmate fiind de cele diesel, cu 29,9% din total și de hibride, cu 9,4%. Însă marele câștigător este segmentul autovehiculelor cu încărcare la priză, care și-a mărit cota de piață puternic, de la 2,8% în primul trimestru din 2019, până la 6,8% în aceeași perioadă din 2020.

Inmatriculari Europa trimestrul 1 2020

Și în România, înmatriculările de mașini electrice au explodat

Situația la nivel european diferă oarecum de cea din România. Astfel, românii preferă într-o mai mare măsură motoarele pe benzină (64,9%), în timp ce motoare cu combustibili alternativi nu au fost înmatriculate în primul trimestru, din cauza infrastructurii extrem de ”rarefiată” a stațiilor CNG și total inexistentă a celor de hidrogen. Autovehiculele diesel au fost înmatriculate în aproximativ aceeași proporție ca în Europa (29,4%), în timp ce vehiculele cu încărcare la priză (electrice + PHEV) au însumat numai 1,5% din înmatriculări. Și hibridele clasice au fost mai slab reprezentate decât în Europa, cu 4,2% din total.

Înmatriculările de mașini electrice au explodat în primul trimestru din 2020 floteauto.ro

În pofida unei cote de piață mai mici, autovehiculele 100% electrice au înregistrat un progres de 27,2%, iar totalul celor cu încărcare la priză (incluzând aici și electricele pure, și PHEV-urile), a înregistrat un progres de 41,1%. Per ansamblu, considerând și vehiculele hibrid fără încărcare la priză, cota de piață a ”segmentului verde” a crescut de la 4,1% în primul trimestru din 2019, la 5,7% în aceeași perioadă din 2020.

surse: APIA, ACEA

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

automobile
Analize de piață

Producția de automobile din România a scăzut cu 12,3% în primele zece luni din 2026

Producția națională de autoturisme a atins un volum total de 398.061 de...

Tesla
Analize de piață

Vânzările Tesla s-au prăbușit cu 66% în China. Și producătorul auto american pierde teren în fața mărcilor locale

Vânzările Tesla pe piața chineză s-au prăbușit cu 66,1% în octombrie 2026,...

honda
Analize de piațăFinanciar

Venituri în creștere cu 13% pentru Honda, dar mașinile electrice aduc pierderi

Constructorul auto japonez Honda Motor Company a raportat o creștere de 13,2%...

exporturile
Analize de piață

Exporturile de mașini electrificate ale Chinei au explodat cu 140% în luna octombrie

Vehiculele electrice și hibride plug-in fabricate în China au un succes tot...