Advertisement

faurecia
Home Piaţa auto Industrie auto Cum a intrat Faurecia România în prima linie a luptei împotriva COVID-19

Cum a intrat Faurecia România în prima linie a luptei împotriva COVID-19

Industria auto din România reprezintă o sursă stabilă de venituri pentru aproape un sfert de milion de români, deşi criza de sănătate publică a paralizat aproape întreaga industrie. Însă pentru Faurecia România, unul dintre cei mai importanţi jucători de componente auto, oprirea activităţii nu a fost o opţiune.

Compania a decis să contribuie semnificativ în stoparea extinderii pandemiei şi şi-a unit eforturile cu serviciile medicale şi sociale, dedicându-şi resursele către producţia măştilor de protecţie din România.

„Consider că adaptarea sau reinventarea este calea pentru recuperarea întregului sector auto. Provocările pe care le întâmpinăm sunt transformaţionale, punând în practică lecţiile învăţate din experienţa COVID-19. Când toată industria se pregăteşte de repornire, punctul central este reprezentat de protejarea oamenilor prin definirea şi implementarea unor măsuri de siguranţă noi, solide. Din momentul în care am decis să pregătim reînceperea producţiei în Faurecia, sănătatea şi siguranţa angajaţilor noştri a fost şi va rămâne prioritatea noastră numărul 1”, a menţionat Costica Samaru, CFO, Faurecia România.

Compania a implementat un comitet internaţional pentru contextul actual, astfel încât acesta să poată avea o perspectivă de ansamblu asupra situaţiei din România, dar şi din întreaga Europă. Accesul la măsurile care s-au luat în alte ţări europene a ajutat Faurecia să-şi construiască o conexiune şi mai puternică în interiorul companiei, să împărtăşească cele mai bune practici, să dezvolte un mediu în care îngrijorările pot fi exprimate liber şi în care cooperează pentru a găsi soluţii. Agilitatea şi rezilienţa au devenit cuvinte cheie ce definesc viziunea companiei.

„Pentru noi, a fi agil înseamnă a fi foarte aproape de clienţii noştri prin construirea unor parteneriate mai puternice, pentru a putea răspunde imediat nevoilor lor. A reuşi să fii rezilient sau să ai capacitatea de recuperare după experienţa COVID-19 are o strânsă legătură cu găsirea soluţiilor pentru generarea de numerar şi pentru gestionarea corespunzătoare a consumului acestuia. Este momentul să colaborăm împărtăşind toate iniţiativele şi ideile existente, cele mai bune practici, dar şi problemele sau soluţiile. Dacă facem acest lucru, ne vom putea recupera mult mai rapid şi vom putem merge mai departe, devenind mai puternici, după ce am făcut faţă cu succes unei pandemii”, a conchis Costica Samaru.

Faurecia deţine cinci fabrici în România: la Tălmaciu (Scaune Auto), Craiova (Sisteme de Control a Emisiilor), Mioveni (Sisteme de Interior), Râmnicu Vâlcea (Scaune Auto) şi Căteasca, judeţul Argeş (Sisteme de Interior).

Compania este unul dintre cei mai mari producători de componente auto din lume, cu 300 de fabrici în 35 de ţări, în care lucrează peste 100.000 de angajaţi.

 

CITEŞTE ŞI:

Când va reveni industria auto la volumele anterioare crizei?

Hyundai Santa Cruz – ce știm despre pick-upul coreean

Ce maşini sunt preferate în familia premierului Ludovic Orban

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Volkswagen
Industrie auto

Vânătoarea de costuri a Volkswagen implică închiderea fabricilor și disponibilizări

Volkswagen nu a (re)găsit încă profitabilitatea așteptată. Pentru a reduce costurile, închiderile...

BYD
BusinessIndustrie auto

BYD vrea să fie un producător „european”. Care este strategia?

Producătorul chinez de vehicule electrice BYD vrea să cucerească Europa și intenționează...

Bosch
Industrie auto

Bosch mizează pe modelul învățământului dual și crește numărul oportunităților pentru elevi

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, aniversează peste zece...

autonome
Industrie auto

Conducere autonomă. Renault, viziune pragmatică asupra tehnologiei

Compania franceză are viziuni diferite privind implementarea conducerii autonome. În cazul autoturismelor,...