DN 76
Home Infrastructură Al doilea contract pentru reabilitarea DN 76, Vârfurile – Ştei

Al doilea contract pentru reabilitarea DN 76, Vârfurile – Ştei

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare a DN 76, tronsonul Vârfurile – Ştei, acestea urmând să fie realizate de asocierea Drum Asfalt – Vahostav SK – Trameco – Ile Viorel Costruct.

Primele lucrări pe tronsonul Vârfurile – Şteiau început în urmă cu câţiva ani, dar fostul antreprenor le-a abandonat. În aceste condiţii CNAIR a reluat licitaţia.

Valoarea contractului încheiat cu asocierea Drum Asfalt – Vahostav SK – Trameco -Ile Viorel Costructeste de 74,784 milioane lei, fără TVA, finanţarea urmând să fie făcută din fonduri nerambursabile.

Durata de realizare a lucrărilor este de 12 luni, iar perioada de garanţie ofertată de câştigător este de 60 de luni.

Sectorul de drum se află pe teritoriul judeţelor Arad şi Bihor.

Lucrările constau în finalizarea reabilitării unui număr de 5 poduri, amenajarea a 5 parcări, amenajarea a 5 staţii de autobuz, lucrări de colectare şi evacuare a apelor, lucrări de susţinere şi consolidare a terasamentelor, lucrări de sprijinire, lucrări de sporire a capacităţii portante a terenului de fundare, lucrări hidrotehnice şi lucrări de siguranţa circulaţiei.

Tronsonul Vârfurile – Ştei este cel de-al patrulea din cele şase în care a fost împărţită reabilitarea DN 76 Deva – Oradea, pe o porţiune de 142 de km:

  • Tronsonul I Şoimuş – Brad – în circulaţie,
  • Tronsonul 2 Brad – Ioneşti – în circulaţie,
  • Tronsonul 3 Ioneşti – Vârfurile – în execuţie, termen de finalizare noiembrie 2020,
  • Tronsonul 4 – Vârfurile – Ştei – în execuţie,
  • Tronsonul 5 – Ştei – Beiuş – în execuţie,
  • Tronsonul 6 – tronsonul 6 (Beiuş-Oradea) – lotul 1 – în execuţie, loturile 2 şi 3 – în licitaţie.

 

CITEŞTE ŞI:

BMW amână construcția uzinei din Ungaria

Începe înlocuirea separatorului de sens din beton în Pasajul Băneasa

Mercedes-Benz nu va avea un hatchback electric

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

italia
Infrastructură

Dacă rămâi blocat în trafic pe anumite autostrăzi din Italia, poți cere returnarea taxei de drum

Călătoriile de vară către coasta italiană ar putea deveni ceva mai puțin...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Luni încep lucrările pe lotul 1D Joseni – Ditrău, situat în jud. Harghita

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a avizat Proiectul Tehnic de Execuție...

Petricani
Infrastructură

Un pas înainte pentru construirea Pasajului Petricani. Unde va fi amplasat?

Consiliul General al Municipiului București a aprobat asocierea Primăriei Municipiului București (PMB),...

autostradă
Infrastructură

România însumează, de astăzi, 1.428,5 km de autostradă şi drum expres aflaţi în circulație

Odată cu deschiderea circulaţiei, marți, 11 august, pe secţiunea Zimbor – Poarta...