Legii RCA
Home Infrastructură Cine va realiza Studiul de fezabilitate pentru Drumul expres Buzău-Brăila

Cine va realiza Studiul de fezabilitate pentru Drumul expres Buzău-Brăila

Compania naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat semnarea contractului cu firma Ingineria Especializada Obra Civil E Industrial pentru „Elaborarea Studiului de Fezabilitate şi Proiect Tehnic de Execuţie pentru obiectivul Drum Expres Buzău-Brăila”.

Contractul are o durată de 24 de luni, iar valoarea este de 16,59 milioane de lei, fără TVA.

Potrivit CNAIR, contractul va fi finanţat din fonduri europene nerambursabile, cererea de finanţare fiind depusă în luna decembrie 2018.

Banii ar putea fi acordaţi prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2-Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, Componenta 1, Obiectiv Specific 2.1 – Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere-proiecte noi de investiţii, Operaţiunea – Creşterea mobilităţii pe reţeaua rutieră TEN-T globală.

Rezultatele aşteptate ale proiectului sunt :

  • realizarea Studiului de Fezabilitate;
  • întocmirea documentaţiei suport şi asistenţa solicitată pentru depunerea şi susţinerea aplicaţiei de finanţare;
  • realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC) şi asistenţa tehnică până la obþinerea autorizaţiei de construcţie de către CNAIR; Proiectul Tehnic de Execuţie (PTE);
  • documentaţia de atribuire a contractului de execuţie a lucrărilor; asistenţa tehnică acordată CNAIR în perioada derulării procedurilor de licitaţii pentru executia lucrărilor.

Potrivit Masterplanului General de Transport, sectorul Buzău-Brăila este parte din Drumul Expres Buzău-Brăila-Galaţi.

 

CITEŞTE ŞI:

Invenţii la Bosch ConnectedWorld 2020

Modificarea Codului rutier pentru amenajarea pistelor de biciclete

CNAIR reia proiectul drumului de legătură între A1 şi DN 7 – DJ 711A

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

e-Mobility
Infrastructură

Autostrăzi cu stații de încărcare, panouri fotovoltaice și baterii. Ghidul e-Mobility RO Submăsura 2, în dezbatere publică

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a lansat în dezbatere publică Ghidul Solicitantului pentru...

Autostrada
Infrastructură

Autostrada de Centură București A0. Lucrările pe ultimul lot aflat în construcție au ajuns la 85%

Pe Autostrada de Centură București A0, lucrările pe lotul Joița – Corbeanca,...

Râmnicu Vâlcea
Infrastructură

MTI a avizat studiul de prefezabilitate pentru drumul care va conecta Rm. Vâlcea de A1 și DEx12

Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a avizat studiul de...

puncte de încărcare
Infrastructură

30 de puncte de încărcare, inclusiv pentru camioane, vor fi instalate pe Autostrada Moldovei

Companiile PPC Blue România și Oscar Downstream au semnat contractul pentru instalarea...