asigurări RCA
Home Administrare flote Asigurări Peste 15.000 de asigurări RCA aparţin unor firme radiate

Peste 15.000 de asigurări RCA aparţin unor firme radiate

O analiză realizată de specialiştii Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România – BAAR a scos în evidenţă faptul că există un număr semnificativ de asigurări RCA încheiate de firme radiate din baza de date de la Registrul Comerţului.

În cifre, situaţia se prezintă astfel:

  • Peste 15.000 de asigurări RCA în vigoare au fost încheiate de firme radiate de la Registrul Comerţului, la data de 20.11.2019
  • În 6653 de cazuri asiguraţii aveau calitatea de proprietar, iar în 8843 pe cea de utilizator
  • S-a înregistrat un număr de 88 de daune

O posibilă cauză o reprezintă neîndeplinirea de către proprietarii/deţinătorii reali ai vehiculelor asigurate a obligaţiei legale de transcriere a acestora pe numele lor. Un alt motiv este neîndeplinirea obligaţiilor legale de notificare a propriilor asiguratori RCA privind schimbarea dreptului de proprietate, de către persoane care înstrăinează vehicule.

Printre efectele nerespectării acestor obligaţii legale se numără:

  • facilitarea evaziunii prin neplata impozitului pe mijloacele de transport de către adevăraţii proprietari;
  • dificultăţi în stabilirea dreptului la despăgubire al persoanei prejudiciate în baza unei poliţe RCA emise pentru un vehicul al cărui deţinător real nu este cel din poliţa de asigurare şi actele vehiculului.
  • dificultăţi în identificarea adevăratului deţinător al vehiculului supus obligaţiei de asigurare,
  • dificultăţi în efectuarea regresului împotriva persoanelor vinovate în anumite cazuri prevăzute de lege,
  • aplicarea de malus unor persoane care nu mai sunt deţinătoarele de drept ale vehiculelor implicate în accidente în cazurile în care aceste persoane încheie asigurări RCA pentru alte vehicule dobândite ulterior;
  • îngreunarea identificării persoanelor care săvârşesc infracţiuni sau contravenţii cu privire la circulaţia pe drumurile publice sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie în scopul tragerii lor la răspundere conform legii;
  • sancţionarea contravenţională a persoanelor care nu şi-au transcris pe numele lor vehiculul dobândit în termenul prevăzut de lege sau care nu au solicitat autorităţilor competente efectuarea modificărilor intervenite în certificatul de înmatriculare/înregistrare
    al vehiculului.

Pentru a evita astfel situaţii, BAAR recomandă deţinătorilor de vehicule să respecte cerinţele legale privind circulatia pe drumurile publice (OUG 195/2002, art 11,18) respectiv cele ce decurg din aplicarea Legeii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru
prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie De asemenea, BAAR va continua să monitorizeze astfel de situaţii şi va căuta să identifice şi eventuale alte neconcordanţe între informaţiile şi datele cuprinse în poliţele RCA, pe de o parte, şi realitate, pe de altă parte.

 

CITEŞTE ŞI:

Planul pentru instalarea de staţii electrice în parcările a trei autostrăzi

Afacerile cu autovehicule şi motociclete, în creştere cu 8,7% în 2019

Carlos Bernabé, noul director general al fabricii de anvelope Continental Timişoara

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Dallbogg
Asigurări

Recomandări pentru asigurații cu polițe RCA de la Dallbog

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a pus la dispoziția consumatorilor din România...

Dallbog
Asigurări

Societatea de asigurări Dallbog și-a pierdut autorizația de funcționare

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că autoritatea similară din Bulgaria...

asigurare de călătorie
Asigurări

Despăgubiri de peste 81 mil. lei, plătite de asigurători, în 2025, în baza polițelor de călătorie

Asigurătorii din România au plătit anul trecut în baza polițelor de călătorie...

tarifele de referință RCA
Asigurări

Noile tarife de referință RCA. Creștere de 12,3% pentru autoturismele persoanelor fizice și de 9,9% pentru cele ale companiilor

Tarifele de referință RCA pentru persoanele fizice au crescut, medie, cu 12,3%...