ITP
Home Administrare flote Juridic Guvernul nu agrează efectuarea ITP în străinătate

Guvernul nu agrează efectuarea ITP în străinătate

Guvernul nu susţine adoptarea proiectului de lege conform căruia românii care locuiesc în ţări din Europa şi care deţin un autoturism înmatriculat în România vor putea face ITP în străinătate, la service-uri autorizate de RAR.

Iniţiativa legislativă modifică şi completează Ordonanţa Guvernului nr. 81/2000 privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, în sensul de a extinde, atunci când este posibil, reţeaua de servicii ITP care ar urma să se realizeze de către persoane autorizate de RAR şi pe teritoriul Republicii Moldova, Confederaţiei Elveţiene şi Spaţiului Economic European (SEE).

În opinia Guvernului, „măsurile din textul iniţiativei sunt reglementate de o manieră extrem de confuză” şi încalcă legislaţia României şi a Uniunii Europene.

Din punctul de vedere al iniţiatorilor, senatorii Şerban Nicolae şi Tit-Liviu Brăiloiu, un număr semnificativ de vehicule înmatriculate în Romania se află în folosinţa unor cetăţeni români aflaţi pentru medie sau lunga durată în afara României, cu precâdere în statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, în Republica Moldova şi în Marea Britanie. Astfel, toţi aceştia sunt în situaţia de a suporta un disconfort major şi costuri mari, determinate de obligaţia de a asigura ITP la intervale cuprinse între şase luni şi doi ani.

„Aceasta iniţiativă pleacă de la premisa că toţi cetăţenii sunt egali şi statul are obligaţia de a extinde, atunci când este posibil, reţeaua de servicii în relaţia cu aceştia, în aşa fel încât să reducă sau chiar să elimine defavorizarea”, au explicat senatorii.

Proiectul a fost adoptat de Senat şi se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor, forul decizional.

Cu toate acestea Guvernul consideră că soluţia legislativă propusă este neconformă principiului teritorialităţii stipulate în Codul Civil şi încalcă per se principiile dreptului UE, pentru că după o perioadă de şedere de cel mult şase luni, cetăţenii români, cu excepţia studenţilor, lucrătorilor transfrontalieri şi lucrătorilor transfrontalieri independenţi, au obligaţia reînmatriculării autovehiculelor.

„Conform dreptului UE, persoanele presupus vizate de iniţiativa legislativă nu se pot afla în situaţia de a solicita efectuarea ITP de către RAR în locaţiile în care se află, întrucât sunt obligate să reînmatriculeze autovehiculele în respectivul stat”, arată Guvernul.

Pe de altă parte, Executivul precizează că în baza legislaţiei naţionale care transpune prevederile UE, competenţele RAR pentru efectuarea ITP se limitează doar la nivel naţional, fără a se putea extinde şi pe teritoriul altor state membre UE, state SEE (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) sau nemembre (Republica Moldova şi Elveţia). În acelaşi timp, nici operatorii economici autorizaţi din alte state membre UE/SEE nu vor putea efectua ITP-ul românesc, pentru că şi în cazul lor se aplică principiul teritorialităţii – legea unui stat produce efecte asupra întregului său teritoriu, fiind exclusă acţiunea normelor provenite din alte state.

Cu toate acestea, Guvernul consideră că există o soluţie pentru efectuarea ITP în străinătate, soluţie dată de Directiva 2014/45/UE: „Statele membre ar trebui să fie abilitate să desemneze centre de inspecţie care nu sunt situate pe teritoriul lor pentru a efectua inspecţii tehnice pentru vehiculele înmatriculate pe teritoriul lor, dacă respectivele centre de inspecţie au fost deja autorizate de statul membru în care se află să efectueze inspecţii ale vehiculelor.”

„Prin urmare, modalitatea practică prin care poate fi facilitat serviciul de efectuare a ITP pentru cetăţenii români din străinătate ar fi încheierea unor acorduri între autoritatea competentă din România (RAR) şi autorităţile competente din statele membre UE/SEE, prin care să se stabilească astfel de centre de inspecţie. În ceea ce priveşte efectuarea unui astfel de ITP în Republica Moldova, care nu este un stat membru UE, centrele autorizate pentru efectuarea ITP din acest stat respectă norme diferite în comparaţie cu cele stabilite prin legislaţia UE, ceea ce face ca ITP efectuată în Republica Moldova să nu fie recunoscută de autorităţile statelor membre ale UE/SEE”, subliniază Guvernul.

 

CITEŞTE ŞI:

Test comparativ Opel Insignia vs Peugeot 508 vs Volkswagen Passat

Noutăţi în programele Rabla 2020. Se lansează şi Rabla Moto

Ce spun analiştii despre fuziunea Geely Automobile – Volvo Car

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

SUA
Juridic

Producătorii auto din SUA pun presiune pentru interzicerea totală a mașinilor chinezești

Lobby-ul auto american, din care fac parte marii constructori globali, solicită de...

Stellantis
FinanciarJuridic

Dieselgate: Stellantis trimis în judecată la Paris pentru înșelăciune agravată. Ce sancțiuni riscă?

Fiat Chrysler Automobiles (FCA), integrat în prezent în grupul Stellantis, a fost...

China
Juridic

China temperează ofensiva auto externă: Reglementări stricte de preț și marketing pentru producători

Brandurile auto chineze și-au intensificat semnificativ exporturile în ultimele luni. Autoritățile naționale...

stațiile de încărcare
JuridicTehnologie

Revoluție la stațiile de încărcare din 2027: Plată direct cu cardul la POS și prețuri la vedere, fără tarife surpriză

Regulamentul european AFIR aduce schimbări majore de la 1 ianuarie 2027. Acesta...