transportul gratuit
Home Transporturi Noi promisiuni privind transportul elevilor navetişti

Noi promisiuni privind transportul elevilor navetişti

Ministerul Educaţiei a anunţat că, începând cu anul şcolar 2020-2021, transportul elevilor navetişti va fi decontat, iar ei vor putea circula gratuit pe baza carnetului de elev.

„Începând cu anul şcolar 2020-2021, elevii vor circula gratuit pe baza carnetului de elev, vizat de către unitatea şcolară, sens în care ministerele implicate vor elabora un proiect de act normativ”, au anunţat reprezentanţii Ministerului Educaţiei, după o întâlnire cu Asociaţia elevilor din Constanţa şi Consiliului naţional al elevilor.

Pe de altă parte, pentru a debloca situaţia decontării transportului elevilor, va fi emisă o Ordonanţă de urgenţă, pentru a pune în concordanţă legislaţia cu decizia Curţii Constituţionale a României, conform căreia decontarea „pe bază de abonament” este neconstituţională, deoarece creează o diferenţă de tratament juridic între elevii care pot prezenta abonament şi elevii care, din diferite motive obiective (de exemplu, lipsa transportului în comun), nu pot prezenta abonament, dar pot prezenta alte acte doveditoare.

Ulterior, în termen de 30 de zile, se va elabora o Hotărâre de Guvern care să abroge HG 863/2016 pentru aprobarea metodologiei de calcul şi stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport şi să prevadă noi tarife maximale.

 

CITEŞTE ŞI:

Proiectul de lege care poate schimba amenzile rutiere

Bambus – materialul viitorului pentru autoturisme

În 2020, Guvernul Orban mizează pe Rabla, nu pe o nouă taxă auto

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Ningbo Ocean Shipping
Transporturi

Chinezii de la Ningbo Ocean Shipping intră pe piața transportului de automobile. Prima navă aduce 5.400 de mașini electrice în Europa

Ningbo Ocean Shipping, divizia de transport maritim de linie a grupului Ningbo-Zhoushan...

diesel Euro 5
JuridicTransporturi

Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni...

Tesla
Transporturi

Record în transporturi. O singură navă aduce în Europa o flotă de peste 7.700 de mașini Tesla

Exporturile de vehicule electrice din China continuă să crească, un transport record...

mobilitate
FinanciarTransporturi

De ce bugetele de mobilitate ale companiilor nu funcționează întotdeauna?

Un studiu realizat de PwC și Universitatea din St. Gallen (Elveția) demonstrează...