Studiul de Fezabilitate pentru realizarea autostrăzii Timişoara – Moraviţa va fi finanţat din fonduri europene, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Astfel, CNAIR, în calitate de beneficiar al finanţării şi Ministerul Transporturilor, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport (OIT), au convenit încheierea Contractului de Finanţare nr. 41 pentru proiectul „Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul Autostrada Timişoara-Moraviţa” în vederea acordării finanţarii nerambursabile alocată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 1- Îmbunătăţirea mobilităţii prin dezvoltarea reţelei TEN-T şi a metroului, Obiectiv Specific 1.1- Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere – sprijin pregătire proiecte de investiţii, Operaţiunea – Creşterea mobilităţii pe reţeaua rutieră TEN-T centrală.
Rezultatele aşteptate ale proiectului sunt :
Valoarea totală a proiectului este de 14,7 milioane de lei şi va fi finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, din care 85% contribuţia Uniunii Europene din Fondul de Coeziune -10,5 milioane de lei, 15% contribuţia naţională – 1,8 milioane de lei, restul de 2,3 milioane de lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.
Durata proiectului este de 32 luni
Conexiunea rutieră cu Republica Serbia, pe traseul Timisoara-Moraviţa, va lega partea de vest a Romaniei cu Belgrad, cu regiunea centrala a Serbiei si, mai departe, cu sudul Europei – Croaţia, Slovenia, nordul Italiei, sudul Franţei – prin autostrada E70.
Segmentul rutier Timişoara – Moraviţa se va conecta la coridorul IV Pan-European prin legătura acestuia cu Autostrada A1 Nădlac-Timişoara-Bucureşti-Constanţa.
Principalii indicatori prezentaţi în MPGT prezintă acest segment la profil de drum EuroTrans, nu de autostradă.
Caracteristici:
La un moment dat, acest proiect părea că nu mai are nicio şansă, însă în timpul vizitei preşedintelui Serbiei in România, din marte 2018, s-au făcut referiri şi la realizarea sa.
CITEŞTE ŞI:
Alsim Alarko va construi şi Lotul 1 din Centura de Sud a Capitalei
Autostrada A3 Braşov – Oradea: Din 416 km se circulă doar pe 75 km
De astăzi, începe ridicarea maşinilor în Bucureşti. Vezi tarifele
Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...
•Flote Auto16 octombrie 2026Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...
•Flote Auto15 octombrie 2026Pe secțiunea 2 Boița – Cornetu, asocierea Mapa – Cengiz din Turcia...
•Flote Auto14 octombrie 2026Nu mai puțin de 17 oferte au fost depuse pentru proiectarea și...
•Flote Auto14 octombrie 2026
Comentați?