De astăzi, începe ridicarea maşinilor în Bucureşti. Vezi tarifele


Începând cu data de 26 august, intră în vigoare prevederile Regulamentului privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar, aprobat prin HCGMB nr. 371/26.06.2019.
Actul normativ vizează maşinile care staţionează neregulamentar pe principalele artere din Bucureşti şi care blochează circulaţia vehiculelor de intervenţie în caz de urgenţă, ambulanţe sau maşini de pompieri, precum şi accesul în spitale, şcoli, instituţii publice, dar şi circulaţia mijloacelor de transport public sau activitatea utilajelor de deszăpezire şi salubrizare.
Ridicarea maşinilor în Bucureşti se va face de către poliţişti rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, ori poliţişti locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti, iar ridicarea se va face de către Compania Municipală Managementul
Maşinile parcate neregulamentar care au fost ridicate vor fi depozitate în spaţiile special amenajate din Bulevardul Timişoara nr. 161-163, Sector 6 şi Bulevardul Metalurgiei nr. 69-71 (str. Drumul Jilavei nr. 113), Sector 4, care vor avea program de funcţionare 24/24 ore, astfel încât maşinile ridicate să poate fi eliberate la orice oră.
Cei aflaţi în această situaţie vor putea suna gratuit la numerele de telefon 021/9544-Brigadă de Poliţie Rutieră sau 021/9752 -Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, pentru a afla în care dintre cele două spaţii se află autoturismele şi pentru a le putea recupera.
Tarifele percepute sunt următoarele:
- tarif pentru ridicarea maşinii:
– pentru vehiculele cu masă maximă autorizată de până la 5 tone inclusiv – 200 lei
– pentru vehiculele cu masă maximă autorizată de peste 5 tone – 270 lei - tarif pentru transport:
– pentru vehiculele cu masă maximă autorizată de până la 5 tone inclusiv – 150 lei
– pentru vehiculele cu masă maximă autorizată de peste 5 tone – 200 lei - tarif pentru depozitare:
– 150 lei/zi, care se va calcula pe un interval de 24 de ore, începând cu data şi ora depozitării.
Plata pentru ridicarea şi depozitarea maşinilor se va putea face în numerar sau cu cardul, la spaţiul de depozitare.
Astfel, sumele minime pe care le vor plăti cetăţenii vor de fi de 500 de lei pentru pentru vehiculele cu masă maximă autorizată de până la 5 tone inclusiv, respectiv 620 de lei pentru vehiculele cu masă maximă autorizată de peste 5 tone.
CITEŞTE ŞI:
Avocatul Poporului solicită atacarea în instanţă a hotărârii privind ridicarea maşinilor în Capitală
AXA: Maşinile de lux şi SUV-urile electrice pot produce mai multe accidente
Mega-flotă de utilitare prin leasing financiar pentru Poşta Română