BT
Home Finanţare Leasing operaţional Preluarea BT Operational Leasing, analizată de Concurenţă

Preluarea BT Operational Leasing, analizată de Concurenţă

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei, preluarea BT Operational Leasing de către Autonom Services este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, urmând a fi supusă controlului Consiliului Concurenţei.

Ca urmare, autoritatea de concurenţă va evalua această tranzacţie în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

În urma preluării, Autonom va ajunge la 500 de angajaţi, aproximativ 5.000 de clienţi corporate şi un parc auto de peste 8.000 de autovehicule.

BT Operational Leasing S.A. este o societate română pe acţiuni, al cărei obiect principal de activitate este închirirea şi leasingul cu autoturisme şi autovehicule rutiere uşoare. Aceasta face parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, care oferă servicii financiare, precum servicii bancare pentru persoane fizice şi persoane juridice, servicii de investiţii financiare, servicii de administrare a portofoliilor, leasing (atât financiar, cât şi operaţional) şi factoring. Compania a înregistrat o creştere de 7 ori a flotei în ultimii 6 ani, ajungând în 2017 la peste 3.000 maşini administrate şi o cifră de afaceri de peste 15 milioane de euro.

Autonom Services S.A., parte a Grupului Autonom, este o societate română pe acţiuni ce oferă servicii de leasing operaţional, de închiriere pe termen scurt, management al flotelor, dar şi închirieri de echipamente. Reţeua companiei numără 45 de agenţii în 35 de oraşe din România, Ungaria şi Serbia. Cifra de afaceri a Grupului Autonom a fost de 27 milioane de euro în 2017.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Ayvens
InterviuriLeasing operaţional

Soluțiile Ayvens simplifică mobilitatea și o aliniază obiectivelor de business ale companiilor

– Interviu cu Alexandru Popescu, Director Comercial Ayvens în România Ce așteptări...

rar
Leasing operaţional

RAR contractează o flotă de 60 de utilitare ușoare în leasing operațional

Registrul Auto Român (RAR) a lansat licitația pentru achiziția unui număr de...

Delgaz Grid
Leasing operaţional

Flotă de 18 autovehicule în leasing operațional pentru Delgaz Grid

Compania Delgaz Grid, furnizorul de gaze naturale și energie termică deținut de...

Aeroporturi București
Leasing operaţional

Mega-licitație la CN Aeroporturi București pentru 120 de utilitare ușoare în leasing operațional

Compania Națională Aeroporturi București a lansat licitația pentru furnizarea unui număr de...