Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) schimbă parţial modalitatea de control, astfel că, începând de vineri, 7 iulie 2017, în orele de vârf, echipe de control vor fi prezente în staţiile RATB cu flux major de călători şi vor verifica la urcarea în vehicule existenţa titlurilor de călătorie.
Potrivit RATB, Regia a iniţiat un proiect-pilot privind schimbarea parţială a procedurii de control, în sens preventiv, pentru a veni în sprijinul călătorilor şi pentru a creşte gradul de conştientizare asupra necesităţii achitării călătoriei.
„Astfel, în orele de vârf (în intervalele 6:00 – 9:00 şi 17:00 -19:00), echipe de control vor fi prezente în staţiile RATB cu flux major de călători şi vor verifica la urcarea în vehicule existenţa titlurilor de călătorie, îndrumându-i către centrele de vânzare pe cei care nu deţin titluri valabile. În afara intervalului orar menţionat, activitatea de control se va desfăşura normal”, precizează compania publică de transport urban.
La sfârşitul lunii iulie, după încheierea proiectului-pilot, vor fi făcute evaluări pentru a stabili măsurile care urmează a fi luate în continuare.
În trimestrul II 2026, în transportul interurban şi internaţional au fost transportaţi...
•Flote Auto14 octombrie 2026Flota Societății de Transport București (STB) va beneficia de o infuzie de...
•Flote Auto12 octombrie 2026Mașini de companie, trenuri, vehicule închiriate sau servicii de ride-hailing: managerii care...
•Ada Ștefan7 octombrie 2026SafeFleet, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața de monitorizare a...
•Flote Auto1 octombrie 2026
Comentați?