Advertisement

combustibilul
Home Administrare flote Carburanţi 7 strategii pentru gestionarea costurilor cu combustibilul

7 strategii pentru gestionarea costurilor cu combustibilul

Alimentarea vehiculelor cu un carburant mai ieftin este de dorit, dar nu întotdeauna este și posibil. Prețurile ridicate complică sarcina, chiar dacă furnizorul de carduri de combustibil asigură niveluri competitive. De aceea, reducerea consumului poate fi cea mai bună soluție pe termen lung.

Combustibilul reprezintă, în medie, 30% din costurile totale de operare a unei flotei și, drept urmare, controlul consumului de carburant este o prioritate de top pentru multe companii, în condițiile în care prețurile rămân ridicate. Mai mult, managerii sunt supuși unei presiuni și mai mari de a ține sub control aceste costuri, pentru că, în același timp, trebuie să-și mențină operațiunile în viață. La rândul lor, și flotele trebuie ținute sub controlul pentru a-și reduce emisiile de carbon și pentru a ajuta organizațiile să-și atingă obiectivele climatice.

Vestea bună este că orice strategie care reduce consumul de combustibil al flotei reduce, totodată, emisiile de carbon și îi crește sustenabilitatea. Astfel, pentru a avea o flotă mai eficientă din punct de vedere al consumului de combustibil și, deci, mai ecologică, compania de telematică Geotab recomandă companiilor implementarea strategiilor de administrare a parcului auto. În managementul flotei, mantra „nu poți gestiona ceea ce nu măsori” este deosebit de relevantă. Indiferent de strategiile alese pentru a îmbunătăți eficiența combustibilului, rezultatele vor trebui măsurate cu acuratețe și comparate cu o valoare de referință, astfel încât să se poată vedea efectul lor.

Pentru început, specialiștii Geotab spun că trebuie privită imaginea de ansamblu. Drept urmare, managerii de flote ar trebui să răspundă la două întrebări: Care sunt tendințele privind consumul de combustibil și mersul în gol al vehiculelor în ultimele trei luni?; Care sunt tendințele privind conducerea agresivă și viteza?.

Examinarea unor astfel de date ajută la urmărirea tiparelor și la identificarea anomaliilor sau oportunităților de instruire, în timp ce încrucișarea diferitelor valori oferă o perspectivă mai bună și împiedică separarea datelor. Urmărind aceste tendințe, fleet managerii pot spune dacă programele lor funcționează sau au nevoie de o ajustare fină. În cazul în care consumul de combustibil rămâne constant sau crește, aceasta înseamnă că este timpul să revizuiți și să ajustați programul. Unele dintre domeniile cheie de monitorizat și gestionat sunt mersul în gol, comportamentul șoferului și viteza

1. Reduceți ralantiul inutil

Funcționarea motorului la ralanti poate consuma și 1 litru de combustibil pe oră, iar mersul în gol doar 30 de secunde folosește mai mult carburant decât repornirea vehiculului. Pe lângă risipa de combustibil, mersul în gol lasă reziduuri care deteriorează componentele motorului și determină, în consecință, costuri de întreținere mai mari în timp. De asemenea, crește emisiile de CO2 ale flotei, contribuie la poluarea aerului și are un impact asupra sănătății și bunăstării în comunitate.

Pentru a preveni acest reziduuri și influența asupra mașinilor și asupra mediului, administratorii de flote ar trebui să stabilească o serie de reguli, precum restricții de timp privind mersul în gol pentru vehiculele parcate sau limitele de timp pentru încălzirea motoarelor.

2. Controlați comportamentul șoferului

Știați că mersul agresiv poate afecta economia de combustibil în medie cu 31%? Viteza excesivă, accelerația rapidă, frânarea puternică și virarea, precum și mersul foarte aproape de mașina din față sunt considerate comportamente agresive de condus, care afectează negativ și eficiența consumului de combustibil. Însă, cu o pregătire adecvată, șoferii pot obține instrumentele de care au nevoie pentru a conduce cât mai curat și cât mai în siguranță posibil. Specialiștii Geotab, recomandă ca, pentru a motiva comportamentul de conducere ecologică, managerii de flote pot face un clasament al șoferilor, pentru a-i recompensa pe cei mai performanți.

3. Optimizați rutele

Cu cât distanța este mai mare, cu atât un vehicul consumă mai mult combustibil. Dar drumurile neuniforme și neîntreținute au, de asemenea, un efect negativ asupra consumului de combustibil și cresc uzura mașinii. Deși managerii de flotă nu pot schimba acest lucru în sine, pot optimiza, însă, rutele șoferilor, în măsura în care aceștia parcurg nu numai ruta cea mai rapidă, ci și pe cea mai lină. Acest lucru scurtează timpul de conducere și, prin urmare, consumul de combustibil.

Cu un sistem de gestionare a flotei în care planificarea rutelor este deja integrată, pot fi oferite șoferilor rute adaptate individual, pre-planificate.

4. Întreținerea preventivă

Defecțiunile motorului pot contribui la o scădere a eficienței consumului de combustibil. Totodată, monitorizarea ”sănătății” vehiculelor în timp real vă permite să efectuați service-ul vehiculelor înainte ca problemele minore să devină mai mari și mai scumpe și înainte ca acestea să aibă un impact negativ asupra economiei de combustibil și a performanței de mediu a flotei.

Software-ul de management al flotei le permite celor responsabili să urmărească starea tuturor vehiculelor în orice moment. Acest lucru facilitează gestionarea eficientă a întreținerii, identificarea la timp a problemelor și rezolvarea acestora înainte ca ele să aibă un impact major asupra consumului de combustibil.

Eficiența combustibilului crește prin întreținere regulată, cum ar fi înlocuirea filtrelor de aer sau schimbarea uleiului de motor.

5. Managementul anvelopelor

Posibil cea mai neglijată problemă, dar una dintre cele mai ușor de remediat este aceea de a menține presiunea corectă în anvelope. Aproximativ 20% dintre anvelopele vehiculelor comerciale ușoare de pe șosea sunt semnificativ subumflate, adică au o presiune insuficientă. Potrivit Departamentului de Energie al Statelor Unite, anvelopele sub-umflate pot reduce economia de combustibil cu până la 3%. Drept urmare, verificarea regulată a stării anvelopelor este o modalitate eficientă de economisire a carburanților. Gestionarea predictivă a anvelopelor este, de asemenea, un factor de eficiență. Păstrând anvelopele în stare optimă, sunt evitate reparațiile costisitoare și timpul de nefuncționare al vehiculului, fie că este un autoturism, un camion sau o furgonetă. Anvelopele bine întreținute sunt, de asemenea, o garanție a siguranței – exploziile și defecțiunile în timpul condusului pun în pericol șoferii.

Specialiștii subliniază, totodată, că și alegerea anvelopelor este importantă. Rezistența la rulare și performanța lor influențează costurile cu combustibilul. Unele sunt mai eficiente decât altele și permit un consum mai redus de combustibil. Acestea sunt anvelopele „verzi” care se găsesc astăzi în gamele tuturor producătorilor. Mai mult, din luna mai 2021, ele sunt ușor de recunoscut datorită implementării indicelui de eficiență energetică, care variază de la A la G. De la o clasă la alta, există o diferență de aproximativ 0,1 litru la 100 km parcurși. Ca de multe ori, câștigul financiar este cu adevărat vizibil doar pe termen lung și, prin urmare, alegerea corectă a anvelopelor este foarte importantă.

6. Vehiculul potrivit pentru activitatea potrivită

Utilizați un camion mare care transportă încărcături ușoare pe distanțe scurte? Acest lucru nu numai că este deosebit de ineficient, dar crește și consumul de combustibil în mod inutil. Un vehicul cu un motor mai mic ar fi o alegere mai bună în acest caz. Pentru managerii de flotă, aceasta înseamnă că ar trebui să achiziționeze vehicule cu motoare de puteri diferite pentru le folosi în funcție de situație. Cu ajutorul analizelor telematice pot determina și posibile reduceri în ceea ce privește dimensiunea flotei.

Pe de altă parte, cu cât încărcătura vehiculului este mai ușoară, cu atât va fi mai eficient din punct de vedere al consumului de combustibil. Faptul că șoferii transportă doar ceea ce trebuie poate face o mare diferență în ceea ce privește consumul de combustibil. Fiecare greutate suplimentară de 50 de kg într-un vehicul poate reduce economia de combustibil cu 1%, încărcătura pe acoperiș având cel mai mare impact.

7. Folosiți carduri de combustibil

Una dintre modalitățile de îmbunătățire a eficienței flotei constă în utilizarea cardurilor de combustibil pentru șoferi. Pe lângă faptul că plata combustibilului este mai convenabilă pentru consucătorii auto, un alt avantaj este că ajută managerii de flote să țină evidența achizițiilor de combustibil pentru o mai mare transparență.

 

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, decembrie 2023 – ianuarie 2024)

 

 

CITEȘTE ȘI:

Comisia Europeană va co-finanța Studiile de fezabilitate pentru Podul Giurgiu – Ruse II

Cinci soluții stabilite de ASF cu transportatorii pentru protejarea asiguraților RCA

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

biodiesel
CarburanţiFiscalitate

După mașinile electrice, Comisia Europeană va taxa și biodieselul importat din China

După ce a introdus taxe vamale suplimentare pentru vehiculele electrice chinezești, Comisia...

motorină
CarburanţiTransporturi

Pentru transportatori, subvenția destinată accizei la motorină crește la 20 de bani/litru

În ședința de Executivului de miercuri, a fost aprobată Hotărârea de Guvern...

acciza
CarburanţiFiscalitate

Ministerul Finanțelor propune creșterea subvenției la acciza pentru combustibil pentru transportatori și distribuitori

Ministerul Finanțelor a publicat în transparență un proiect de act normativ prin...

zero emisii
Carburanţi

Agenția Internațională pentru Energie ajută flotele să compare emisiile de CO2 ale vehiculelor

Un instrument interactiv lansat de Agenția Internațională pentru Energie (IEA) oferă managerilor...