Advertisement

motorizare
Home Infrastructură 6 oferte pentru construcţia Lotului 2 E şi finalizarea secţiunii D a Autostrăzii Lugoj – Deva

6 oferte pentru construcţia Lotului 2 E şi finalizarea secţiunii D a Autostrăzii Lugoj – Deva

În urma finalizării procesului de evaluare a candidaturilor depuse, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a acceptat şase ofertanţi pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva (A1), Secţiunea E şi finalizarea Secţiunii D. Concret, este vorba de secțiunile pe care vor fi construite ecoductele pentru protecția urşilor din Munţii Poiana Ruscă. Potrivit contractului inițial, ar fi trebuit finalizate în 2016.

În urma aplicării criteriilor de selecţie, conform algoritmului de calcul aferent, pe primele 6 locuri, din 9 oferte depuse inițial, s-au calificat:

  • Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret;
  • Asocierea SC Alsim Alarko Sanayi Tesisleri Ve Ticaret – Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret;
  • Kolin Insaat Turizm Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi;
  • Strabag;
  • Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Pizzarotti SA – Retter ProjectManagement;
  • Asocierea Terna Tourist Technical And Maritime – Intracom Constructions Societe Anonyme Technical And Steel Constructions (Intrakat).

În perioada imediat următoare, Autoritatea Contractantă va transmite acestor candidaţi Invitaţia de
participare la etapa de depunere a ofertelor, adică la cea de-a doua etapă a procedurii de atribuire.

Termenul pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru 31 ianuarie 2022, precizează CNAIR.

Valoarea estimată a contractului este de 1,36 milioane de lei fără TVA, iar traseul are o lungime de 9.13 km, din care 2,13 km de tunel.

Termenul de finalizare prevăzut este 10 luni proiectare și 28 de luni execuție, ceea ce înseamnă că secțiunile D și E vor fi finalizate la jumătatea anului 2024, după 11 ani de la semnarea contractului inițial.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea, execuția și finalizarea lucrărilor pentru obiectivul major de investiții Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Secțiunea E și finalizare Secțiunea D în lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat.

Conform condițiilor din Acordului de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E2 în contexul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului. Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 m.

Lotul 2 de pe Autostrada Lugoj – Deva trebuia finalizat în 2016

Compania italiană Salini Impregilo a câștigat în 2013 contractul pentru proiectarea şi execuţia Lotului 2 de pe Autostrada Lugoj – Deva, cu suma de 562,73 milioane de lei, în baza Acordului de Mediu din 2010. Lotul ar fi trebuit construit în 3 ani.

În decembrie 2013 a fost emis Acordul de Mediu revizuit, după ce s-a descoperit că, brusc, în zonă, au început să apară…urșii și Comisia Europeană, finanțatoarea proiectului, a impus construirea unor tuneluri pentru protecţia mamiferelor mari, iar proiectantului i s-a solicitat să întocmească, până în aprilie 2015, o documentaţie tehnică pentru ca soluţiile aplicate să respecte noul Acord de Mediu. Proiectantul a prezentat documentaţia necesară în vara anului 2015, însă, în momentul cuantificării sumelor necesare construcţiei ecoductelor, s-a constatat o creştere a valorii întregului contract de peste 140%, ceea ce transforma banalul Lot 2, de 28,6 km, în cea mai scumpă autostradă din România, cu 10 milioane de euro/km. Având în vedere că legislaţia privind achiziţiile publice permite suplimentarea valorii contractelor cu maxim 10%, CNAIR a decis, în 2017, încetarea parţială a contractului pentru secţiunile D şi E şi scoaterea la licitaţie a lucrărilor, într-o nouă procedură.

În primăvara lui 2018, statul român a pierdut, însă, procesul intentat de antreprenorul italian la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris, fiind obligat la plata unor despăgubiri și repunerea acestuia în contractul semnat în 2013, ce cuprindea inițial secțiunea „tunelurilor pentru urși”.

Fostul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, spunea că pierderea procesului în cazul contractului de pe Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva a fost cauzată de CNAIR, care ”nu și-a apărat corect șansele”.

„După ce s-a semnat contractul în octombrie (2013, n.red.), cu toate că Agenția de Mediu i-a informat pe cei din Compania de Drumuri să nu semneze pentru că este în derulare revizuirea acordului de mediu din 2010, la o lună, în noiembrie, s-a dat ordinul de începere, Pe 21 decembrie, s-a permis accesul în șantier, și în 24 decembrie, la trei zile, s-a publicat Acordul de Mediu revizuit. Față de valoarea inițială a contractului, de 560 milioane de lei, suplimentările solicitate au fost de aproximativ 800 de milioane de lei, adică cu 140 – 150%. Am câștigat la Comisia de Adjudecare a Disputelor în 2017, pentru că lucrurile sunt foarte clare, nu poți să suplimentezi valoarea unei lucrări cu 140-150%, însă la Curtea de Arbitraj de la Paris am pierdut pentru că CNAIR nu și-a apărat corect șansele. Este inadmisibil să nu accesezi proba cu martori, în vreme ce reclamantul a depus sute de documente”, preciza ministrul Bode, în mai 2020.

 

CITEȘTE ȘI:

Schemă de ajutor de stat pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de pandemie

AFM vrea să suplimenteze din nou programul Rabla Clasic pentru persoane fizice

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Caransebeş - Lugoj
Infrastructură

Câștigător desemnat pentru proiectarea drumului de mare viteză Caransebeş – Lugoj

CNAIR a desemnat, miercuri, câştigătorul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru...

Podul peste Prut
Infrastructură

Constructor desemnat pentru Podul peste Prut de la Ungheni, parte din Autostrada Unirii A8

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a desemnat societatea Ness Proiect...

Craiova - Filiaşi
Infrastructură

Primul lot al Autostrăzii Craiova-Filiaşi va fi scos la licitație

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, luni, la...

București - Giurgiu
Infrastructură

CNIR pregătește licitația pentru proiectarea drumului de mare viteză București – Giurgiu

Caietul de sarcini pentru Autostrada/Drum Expres București – Giurgiu, etapa studiului de...