Braşov - Bacău
Home Infrastructură Autostrada Brașov – Bacău, la momentul primelor propuneri de traseu

Autostrada Brașov – Bacău, la momentul primelor propuneri de traseu

Asocierea Search Corporation – Primacons Group, care realizează Studiul de fezabilitate pentru construcția Autostrăzii A13 Brașov – Bacău, a propus primele variante de traseu ale viitoarei șosele rapide. În perioada imediat următoare, propunerile vor fi analizate de autoritățile locale pentru a corela traseele autostrăzii cu obiectivele și investițiile din zonele pe care le traversează.

Contractul pentru realizarea Studiului de fezabilitate destinat construcției Autostrăzii Brașov – Bacău a fost semnat în data de 22 mai 2020, valoarea acestuia fiind de 20,1 milioane de lei (fără TVA), iar durata, de 30 de luni.

Lungimea estimată a acestei autostrăzi este de 165 km iar sursa de finanțare este 85% fonduri externe nerambursabile și 15% cofinanțare din partea statului.

”Ordinul de începere a fost emis în data de 10 iulie 2020, iar până în prezent prestatorul a elaborat analiza multicriterială privind alegerea alternativelor de traseu, etapa 1 și etapa 2. În perioada 25-27 noiembrie 2020 au fost realizate vizite în teren pentru identificarea unor posibile constrângeri/obstacole pe traseele alternativelor propuse”, au explicat reprezentanții CNAIR.

După efectuarea vizitei în teren, au fost prezentate alternativele de traseu propuse inițial, iar în perioada imediat urmatoare vor fi realizate dezbateri publice cu autoritățile locale pentru a corela traseele autostrăzii cu obiectivele și investițiile locale și pentru a maximiza aportul socio-economic al autostrăzii.

Un proiect legislativ pentru construcţia Autostrăzii Braşov-Bacău a intrat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, după ce iniţiativa a fost deja adoptată de Senat. Potrivit proiectului iniţiat de parlamentari din toate partidele politice, termenul de execuţie a şoselei de mare viteză este de 5 ani de la data intrării în vigoare a legii.

Societatea Search Corporation realizează documentaţiile tehnice şi pentru primele trei tronsoane ale drumului de mare viteză Ploieşti – Paşcani, în lungime de 329 km.

 

CITEȘTE ȘI:

OMV Germania vinde 285 de benzinării fraților miliardari Issa din Marea Britanie

Oliver Zipse, șeful BMW, va prealua conducerea ACEA în 2021

Noi firme străine înmatriculate în domeniul reparaţiilor auto şi moto

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Autostrada Unirii A8
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Tronsoanele de pe secțiunea Târgu Neamț – Ungheni au constructori desemnați

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a desemnat, astăzi, Asocierea SA&PE Construct...

Iași - Pod peste Prut
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Licitație pentru supervizarea lucrărilor pe tronsonul Iași – Pod peste Prut

La o zi după ce a desemnat constructorul, Compania Naţională de Investiţii...

Rețeaua de autostrăzi
Infrastructură

INS: Rețeaua de autostrăzi a crescut, anul trecut, cu 131 km, la 1.268 km

La 31 decembrie 2025, lungimea rețelei de drumuri publice totaliza 87.220 km,...

Iași - Podul peste Prut
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Constructor desemnat pentru ultimul tronson, Iași – Podul peste Prut

În mai puțin de trei luni de la depunerea ofertelor, Compania Națională...